Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul german Continental AG a înrăutăţit estimările de profit în 2021, din cauza deficitului de semiconductori

continental-automotive.com
Continental AG

Grupul german Continental AG a înrăutăţit estimările de profit în 2021, din cauza deficitului de semiconductori şi a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, transmit Reuters şi DPA.

Al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope se aşteaptă în acest an ca marja profitului ajustat să se situeze între 5,2% şi 5,6%, după ce anterior estima 6,5% - 7%.

De asemenea, producţia auto globală ar urma să fie la plus/minus 1% faţă de nivelul din 2020, după ce în august Continental estima o creştere a producţiei de 8-10%.

Conform datelor preliminare publicate vineri de Continental, în trimestrul trei din 2021, vânzările consolidate s-au situat la 8,04 miliarde de euro, în scădere faţă de 8,6 miliarde de euro în perioada similară din 2020.

În trimestrul trei din 2021, marja profitului ajustat a fost de 5,2%, un declin semnificativ faţă de nivelul de 8,4% înregistrat anul trecut, potrivit Agerpres.ro.

În acest an, compania se aşteaptă la vânzări consolidate între 32,5 şi 33,5 miliarde de euro, cu un miliard de euro mai puţin decât estima în august.

Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.