Grupul german de software SAP a pierdut luni 29,48 miliarde de euro (aproape 35 de miliarde de dolari) din valoarea de piață, pe măsură ce acțiunile s-au prăbușit cu peste 20% în urma rezultatelor dezamăgitoare din trimestrul trei, anunță CNBC, potrivit MEDIAFAX.
Valoarea de piață a companiei, care și-a redus previziunile de venituri și profituri pentru 2020, a scăzut de la 147 miliarde de euro la 118 miliarde de euro în cea mai proastă zi de tranzacționare din ultimii 12 ani.
SAP a declarat că restricțiile impuse de coronavirus va afecta cererea pentru produsele sale de software de afaceri și de gestionare a clienților până în 202. De asemenea, și-a anunțat planul de a intra în cloud computing, concurând cu cei de la Oracle și Salesforce.
Compania a abandonat obiectivele de rentabilitate pe termen mediu și a avertizat că va dura mai mult decât se aștepta pentru a-și reveni.
„În calitate de CEO al SAP, trebuie să mă concentrez pe crearea de valoare pe termen lung pentru această companie”, a declarat luni directorul executiv Christian Klein pentru „Squawk Box Europe” al CNBC. „Așadar, nu mă pot juca cu succesul clienților noștri și cu potențialul semnificativ de venituri al SAP pe termen lung pentru o optimizare a marjei pe termen scurt.”
SAP se așteaptă acum să își tripleze veniturile din cloud până la peste 22 miliarde de euro până în 2025, a spus Klein.
Cu toate acestea, trecerea la concentrarea pe cloud computing va reduce marja operațională a companiei în 2023 cu aproximativ 4 până la 5 puncte procentuale.
Comentează