Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul german E.ON lansează în România un nou furnizor de energie, care oferă produse şi servicii online

www.radioresita.ro
e.on

Grupul energetic german E.ON lansează pe piaţa din România un nou furnizor de energie, dezvoltat pentru a oferi produse şi servicii 100% online, pe platforma eonflash.ro, consumatorilor care doresc să îşi schimbe furnizorul de gaze naturale şi electricitate, în contextul liberalizării pieţei de profil.

”E.ON Flash propune pachete de gaze şi electricitate la preţuri competitive, personalizate în funcţie de comportamentul de consum al clienţilor. Unul dintre pachetele pe care noul furnizor de energie îl propune pieţei din România este 12 Egal Dual, cu ajutorul căruia clientul beneficiază de predictibilitate în ceea ce priveşte costurile cu energia pe 11 luni în avans”, anunţă compania.

Pachetul Dual împarte la 12 costurile cu energia şi îi permite clientului să plătească lună de lună aceeaşi sumă, spun oficialii E.ON, potrivit News.ro.

Citește și: Amendă record: Cum a ÎNȘELAT o celebră bancă din România mii de clienţi

”Predictibilitatea costurilor cu energia este cu atât mai importantă cu cât iarna cheltuielile fiecărei gospodării sunt în general mai mari. Contractele pentru aceste pachete se încheie pe o perioadă de un an de zile, cu posibilitatea de prelungire la expirarea termenului, iar unul dintre avantajele de care va beneficia cel care doreşte să opteze pentru noul furnizor este acela că formalităţile de contractare se derulează exclusiv online, evitând astfel cozile şi hârtiile”, adaugă reprezentanţii companiei.

Clientul intră pe eonflash.ro, îşi alege pachetul de energie dorit, iar apoi cu ajutorul configuratorului online va putea obţine o estimare a plăţilor lunare în funcţie de consumul mediu al locuinţei sale. Apoi, îşi introduce documentele necesare încheierii contractului, care pot fi fotografiate cu telefonul mobil şi încărcate în aplicaţie (o poză a cărţii de identitate şi a ultimei facturi de gaze şi/sau electricitate).

”Abordarea digitală pe care o propune E.ON Flash este răspunsul nostru pentru cei care îşi doresc o abordare mult mai flexibilă şi rapidă pentru schimbarea furnizorului”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general E.ON Romania.

E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului E.ON operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi.

În ultimii 11 ani, E.ON a investit în România peste 1,4 miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.