Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul liberalilor pro-Crin şi anti-PDL nu există. 'Nu ne propunem să trecem baba strada'

Clubul Liberal Ion C. Bratianu 1875

Duminică, la Hotel Royal din Bucureşti, se lansează Asociaţia "Clubul Liberal Ion C. Brătianu 1875". Potrivit site-ului bn24.ro, membrii asociaţiei formează un nucleu pro-Antonescu şi anti-PDL. Aceştia ar urma să militeze pentru reîntoarcerea lui Crin Antonescu în fruntea PNL şi anularea fuziunii cu PDL. În realitatea, obiectivele asociaţiei sunt cu totul altele.

Unul dintre parlamentarii care fac parte din Asociaţia "Clubul Liberal Ion C. Brătianu 1875" a explicat, pentru stiripesurse.ro, care este scopul organizaţiei. "Suntem 24 de membri fondatori. Dintre ei, ca personalităţi politice în activitate sau deocamdată în retragere sunt eu, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe de la Ilfov şi domnii George Şerban şi Horaţiu Buzatu", a declarat deputatul Radu Zlati.

Deşi se declară admiratori ai lui Crin Antonescu, membrii fondatori ai asociaţiei sunt conştienţi că fostul lider PNL este hotărât să se retragă.

"Nu ascund că eu însumi şi numeroşi dintre cunoscuţii mei care fac parte din acest club suntem sau am fost ceea ce opinia publică înţelege prin a fi crinist. Dar nu ne propunem să trecem baba strada atunci când aceasta nu doreşte. Cu alte cuvinte, cu toţii am luat la cunoştinţă faptul că domnul Crin Antonescu doreşte să se retragă din viaţa politică, deci nu ne propunem imposibilul. Sigur, ne-ar bucura - de ce nu? - dacă dânsul ar renunţa la această intenţie, dar în niciun caz nu stă ca obiectiv al nostru - nici principal, nici secundar - aducerea în prim-planul vieţii politice a domnului Crin Antonescu. Dânsul are propriul său proiect de devenire personală şi îl respectăm", a precizat deputatul Radu Zlati,

Nici contestarea fuziunii cu PDL nu se află printre obiectivele asociaţiei. Mai mult, unii dintre membri sunt chiar susţinători ai acestei fuziuni. În realitate, "Clubul Liberal Ion C. Brătianu 1875" îşi propune să devină un nucleu conservator în relaţia cu PNL, pentru promovarea valorilor de dreapta.

"În ceea ce priveşte fuziunea cu PDL, şi într-un partid există puncte de vedere diferite, darămite într-un ONG, care încă nu s-a lansat. Sunt diferite păreri. Eu unul sunt de părere că această fuziune este extrem de utilă şi trebuie aprofundată şi realizată. Şi sunt cei care au o părere contrară. Nu avem în statut nimic în privinţa fuziunii cu PDL. În schimb, ceea ce avem şi vă pot confirma ca intenţie este ca, în măsura în care reuşim un dialog cu PNL, să milităm pentru accentuarea elementelor doctrinare conservatoare în interiorul PNL. Deci un PNL puţin mai de dreapta ne-am dori noi, dacă s-ar putea realiza acest lucru", a mai declarat Radu Zlati, pentru stiripesurse.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.