Trei figuri de prim-plan din grupul Renew Europe al Parlamentului European au cerut luni ca eurodeputaţii să se pronunţe prin vot asupra unei moţiuni de cenzură împotriva comisiei Ursulei von der Leyen, căreia îi reproşează aprobarea planului de relansare al Poloniei în pofida deficienţelor Varşoviei în privinţa respectării statului de drept, relatează AFP, potrivit News.ro.
Pentru a fi supus la vot în sesiune plenară, acest text împotriva executivului UE pregătit de olandeza Sophie in't Veld, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi vicepreşedintele grupului Renew Luis Garicano (Spania), va trebui mai întâi să fie semnat de cel puţin o zecime dintre eurodeputaţi, respectiv circa 70.
Dacă Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, "continuă să refuze să aplice cu seriozitate regulile de condiţionalitate privind statul de drept", care vizează condiţionarea plăţii fondurilor europene de respectarea cu stricteţe de către statele membre a drepturilor fundamentale, "îi vom retrage susţinerea noastră", a spus Guy Verhofstadt.
Comisia Europeană a dat miercurea trecută undă verde planului de relansare polonez în valoarea de 35,4 miliarde de euro, blocat de un an din cauza deficienţelor reproşate Varşoviei în materie de independenţă a justiţiei.
Cei trei responsabili din cadrul Renew Europe consideră însă insuficiente anunţurile Varşoviei, între care ridicarea suspendării unui judecător şi votul din Parlamentul polonez privind desfiinţarea camerei disciplinare menite să-i controleze pe judecători, care au deschis calea pentru aprobarea planului polonez.
Condiţiile cerute de Comisie sunt "sub cele solicitate de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) şi nu răspund refuzului autorităţilor poloneze de a recunoaşte primatul dreptului UE", în contextul în care Varşovia "nu manifestă nicio intenţie (...) de a restabili pe deplin independenţa puterii judiciare", susţine Sophie in't Veld, acuzând-o pe Ursula von der Leyen că "a creat o problemă politică majoră".
În cadrul votului din Comisie, două nume grele ale executivului UE, daneza Margrethe Vestager (Renew Europe) şi olandezul Frans Timmermans (S&D), ambii vicepreşedinţi executivi, s-au opus validării planului polonez.
"Comisia este conştientă că soluţiile anunţate de autorităţile poloneze sunt pur cosmetice", şi-a exprimat indignarea Guy Verhofstadt într-o scrisoare către grupul său politic, consultată de AFP.
Pentru a fi adoptată în PE, o moţiune de cenzură trebuie să fie aprobată cu două treimi din voturile exprimate.
Contactaţi de AFP, responsabili şi purtătorii de cuvânt ai diferitelor grupuri (Verzi, S&D, Renew şi PPE) nu au dorit să aibă o luare de poziţie înainte de reuniunile prevăzute să aibă loc în cursul după-amiezii la Strasbourg.
Iratxe Garcia Perez, preşedinta grupului S&D, a cerut totuşi săptămâna trecută ca orice plată către Polonia din fonduri UE să fie refuzată până când Varşovia nu îndeplineşte "toate condiţiile" stabilite de CJUE, în timp ce Verzii au exprimat "preocupări grave".
Grupul lui Dacian Cioloș de la PE cere demiterea Ursulei von der Leyen - A fost propusă o moțiune de cenzură
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

279
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
279

679
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
679

953
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
953

1.850
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
1.850

1.216
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.216

511
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
511

1.232
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.232

556
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
556

1.763
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
1.763

961
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
961

1.188
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.188

1.136
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
1.136

968
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
968
















Comentează