DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Grupul ungar MET Energy, prezent şi pe piaţa din România, vrea să facă achiziţii în valoare de peste un miliard de euro în Europa

achizitie publica

Grupul ungar MET Energy Holding, prezent şi pe piaţa din România, intenţionează să se extindă rapid în Europa în următorii trei ani prin achiziţii în valoare de cel puţin un miliard de euro, imediat după ce va finaliza tranzacţia cu conglomeratul Keppel Corporation din Singapore, a declarat luni directorul MET, Benjamin Lakatos, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

MET, companie care s-a separat de grupul petrolier ungar MOL în 2007, a anunţat săptămâna trecută vânzarea unui pachet de 20% din acţiunile sale către Keppel Corporation pentru 53 de milioane de dolari.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

Potrivit lui Benjamin Lakatos, tranzacţia cu Keppel Corporation evaluează MET la aproximativ 250 milioane de dolari, o valoare insuficientă pentru a permite companiei să concureze în Europa. "Până acum nu puteam să participăm în mod eficient la mari afaceri europene. Parteneriatul cu Keppel ne va da capitalul necesar pentru achiziţii mai importante", a spus Benjamin Lakatos. Acesta a spus că ar dori ca MET să încheie 2-5 afaceri majore pe toate segmentele pieţelor europene de electricitate şi gaze naturale, excluzând însă explorarea de gaze şi sisteme de transport.

MET Energy va acorda o atenţie deosebită oportunităţilor de achiziţii pe piaţa de gaze naturale lichefiate din Europa Occidentală, în special în Italia şi Spania unde are deja o bază de clienţi. De asemenea, Lakatos şi-a exprimat speranţa că Europa de Est, unde multe ţări sunt dependente de Rusia, va reuşi să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu energie în următorii 3-5 ani.

Energiile regenerabile vor fi adăugate în mixul energetic al ţărilor din Europa de Est, precum şi noi conducte pentru gaze naturale, noi capacităţi de gaze naturale lichefiate în Croaţia şi recentele depozite de gaze descoperite în Marea Neagră.

Citește și: Florin Cîțu face acuzații grave: Știau că economia ajunge în această situație și ne-au lăsat să mergem în această direcție

Lakatos a spus că dacă majoritatea sau toate aceste proiecte vor intra în funcţiune atunci piaţa energetică din Europa de Est ar putea fi depolitizată, atâta timp cât regiunea va avea la dispoziţie o cantitate de energie mai mare de câteva ori decât necesarul, pe mai multe rute de aprovizionare.

"Pe termen mediu, politicienii ar putea să nu mai fie responsabili pentru securitatea aprovizionării în Europa Centrală şi de Est (ECE), ci mai degrabă de reglementare. Şi voi fi nevoit să angajez un număr mare de meteorologi", a spus Lakatos făcând referire la proiectele companiei în sectorul energiei regenerabile.

Referindu-se la rolul important jucat de Rusia în regiune, Lakatos a apreciat că acest rol nu se va schimba şi nici nu ar trebui să se schimbe, adăugând că ar fi interesat să încheie mai multe acorduri cu Gazprom în viitor.

"Jucătorii de pe piaţă vor o relaţia stabilă şi echilibrată cu Rusia, care va rămâne cel mai important jucător în regiunea ECE pe termen lung. Cu toate acestea, este vital pentru Europa Centrală şi de Est să aibă acces la piaţa globală a gazelor lichefiate", a spus directorul MET Energy.

Citește și: Liderul PSD,despre eliminarea pensiilor speciale: Ori e desființatare la toata lumea, ori nu

În România, MET Romania Energy SA este unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi, cu o cotă de piaţă de aproximativ 5%. MET România Energy SA furnizează energie electrica, gaze naturale şi servicii energetice unui număr din ce în ce mai mare de consumatori casnici şi industriali din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.