Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10,3 milioane autovehicule în 2016

volkswagen

Grupul german Volkswagen, care deține mărcile VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, a anunțat marți că anul trecut a vândut un număr record de 10,3 milioane autovehicule, în creștere cu 3,8% comparativ cu 9,93 milioane unități în 2015, în pofida scandalului manipulării emisiilor poluante, informează Reuters.

Aceste rezultate ar putea permite Volkswagen să treacă în fața rivalului japonez Toyota și să devină cel mai mare constructor auto din lume. Grupul german a devansat deja Toyota pe baza vânzărilor din primul semestru din 2016, iar luna trecută grupul nipon a estimat că în 2016 va vinde 10,09 milioane autovehicule. Toyota va da publicității rezultatele comerciale anuale abia la începutul lunii februarie. "2016 a fost un an foarte dificil pentru noi. Am făcut eforturi pentru a soluționa și depăși criza diesel și în același timp am inițiat un proces fundamental de schimbare pentru a pregăti Volkswagen pentru viitorul mobilității", a declarat directorul grupului Volkswagen, Matthias Müller, conform Agerpres

Vânzările grupului Volkswagen au crescut cu 12% în decembrie 2016, grație unui avans de 18,6% în China, cea mai mare piață a companiei. Pe ansamblul anului 2016, vânzările grupului Volkswagen în China au crescut cu 12,2% până la 3,98 milioane unități, în timp ce în Europa au crescut cu 4% până la 4,2 milioane unități.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Grupul german a ajuns la o înțelegere în valoare de 15 miliarde de dolari cu autoritățile și consumatorii din SUA iar un fost responsabil pentru conformarea la normele de mediu din SUA a fost arestat zilele trecute în Florida.

.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.