Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul Wagner lovește puternic în turismul din Polonia

Agerpres
granita gard polonia belarus

Grupul Wagner lovește puternic în turismul din Polonia

Întinzându-se de-a lungul granițelor cu Belarus și Ucraina, regiunile de est ale Poloniei erau cândva cunoscute pentru peisajele idilice și turismul lor. Astăzi, din păcate, sunt citate mai ales pentru tensiunile militare cu Minsk, aliat al Rusiei lui Putin, și pentru afluxul mare de migranți care fug de război, relateaza Euronews citat de Rador.

Zonele de graniță cu Belarus sunt din ce în ce mai militarizate

''Statul a decis să construiască o barieră de-a lungul graniței cu Belarus. Un zid care este în continuă extindere și consolidare. În plus, pentru a fi pregătiţi să ne apărăm în caz de nevoie, prezența armatei și a gardienilor vamali în zonă a crescut. Însă sper sa nu fie nevoie. Suntem membri NATO, astfel încât avem şi trupe aliate prezente pe tot teritoriul” – explică Adam Andruszkiewicz, ministrul adjunct al digitalizării în regiunea Podlasie.

După cum a anunțat Ministerul Apărării, pe lângă o nouă unitate militară organizată la Kolno, Polonia mai pregătește și desfășurarea de forțe militare la Grajewo, Siemiatycze și Czerwony Bor. Măsuri luate şi din cauza prezenței mercenarilor din gruparea Wagner, deoarece știm că aceștia s-au refugiat în Belarus după scurta revoltă și marșul spre Moscova întrerupt la jumătatea drumului. Un factor care afectează puternic sectorul turistic din zonă, numărul de vizitatori reducându-se recent la jumătate.

Potrivit lui Kamil Syller, managerul unei pensiuni agroturistice din zona Werstok, ''grupul Wagner nu reprezintă un pericol real în zonă. Autoritățile sunt cele care au generat această teamă, odată depăşită cea legată de fluxul de migranți. Astfel, Wagner reprezintă o nouă sperietoare și o sursă de descurajare pentru turiști. Avem multe anulări de rezervări, iar unii turişti ne întreabă dacă pot vizita pădurea în siguranţă. Le este frică de un eventual atac".

Mulți localnici spun că s-au săturat de prezența armatei, de zgomotul vehiculelor militare și de controale constante, dar în același timp le este frică să vorbească deschis în fața camerelor. Și chiar și cei care își exprimă fără teamă preocupările arată cu degetul către mass-media, acuzând-o că alimentează panica.

Michal Panfilu, proprietarul unui magazin de suveniruri din Bialowieza, subliniază că există ''o campanie electorală iminentă.

Televiziunea controlată de guvern repetă că regiunea de graniță din Podlasie este sigură, fiind supravegheată de mulți polițiști și mii de soldați. Dar dacă ascultăm un canal independent, avem senzația că grupul Wagner este pe cale să năvălească peste noi, la graniță. În timp ce aici nu se întâmplă nimic de acest gen''.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, guvernul de la Varșovia și-a majorat cheltuielile pentru apărare la 4% din PIB, cu posibilitatea de a ajunge la 5%, conform declarațiilor politicienilor. În acest fel, Polonia a devenit una dintre țările cu cele mai mari investiții militare dintre membrii NATO.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.