Guvernul a aprobat, vineri, ca bunurile imobile intrate în proprietatea statului român prin confiscare să poată fi transferate către autorităţile locale pentru dezvoltarea de proiecte investiţionale pentru comunităţile locale.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în acest sens a fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind măsuri pentru bunurile proprietatea publică şi privată a statului precum şi pentru administrarea eficientă a proprietăţilor statului.
Actul normativ reglementează posibilitatea ca bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente, indiferent de natura acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum şi orice alte bunuri imobile, indiferent de natura acestora, intrate în proprietatea statului român prin confiscare, aflate în gestionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, situate pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, să fie transferate în domeniul public al acestora, fără plată, arată sursa citată.
Potrivit ordonanţei, beneficiarul transferului va avea obligativitatea de a respecta cumulativ mai multe condiţii: nu poate transfera bunurile în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi nu le poate înstrăina prin vânzare-cumpărare pe o perioadă de 10 ani de la data transferului; va executa lucrările de reparaţii curente şi întreţinere, precum şi lucrările de modernizare/reabilitare/reparaţii capitale care sunt necesare, cu precizarea surselor de finanţare necesare acestor lucrări; va utiliza bunurile astfel cum s-a angajat prin cererea de transfer.
De asemenea, actul normativ mai prevede că "bunurile imobile transferate către domeniul public al autorităţilor locale, după încheierea celor 10 ani de la data transferului, pot fi trecute în domeniul privat al acestora şi valorificate, urmând ca o cotă de 50% din valoarea încasată, care nu poate fi mai mică de 50% din valoarea la care s-a făcut transferul, să fie datorată şi virată la bugetul de stat".
Conform Guvernului, bunurile aflate în procedura de licitaţie nu intră sub incidenţa prevederilor acestei ordonanţe.
"Acest transfer al bunurilor are ca scop dezvoltarea de proiecte investiţionale pentru comunităţile locale, prin Politica de Coeziune, pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pentru realizarea investiţiilor din programe naţionale finanţate de la bugetul de stat sau investiţii din surse proprii ale autorităţilor publice locale sau judeţene.
Alte reglementări vizează instituirea regulii de indexare anuală a unor tarife, taxe şi redevenţe, precum şi reaşezarea sistemului de redevenţe, mai precizează comunicatul.
Guvern: Bunurile imobile confiscate să poată fi transferate autorităţilor locale pentru dezvoltarea de proiecte investiţionale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

916
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
916

2.275
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.275

3.567
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
3.567

2.745
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.745

2.971
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
2.971

12.175
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
12.175

1.929
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
1.929

2.059
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.059

8.077
VIDEO Traian Băsescu l-a ”citit” pe noul lider de la Budapesta și îl avertizează pe Kelemen Hunor: El va trebui să aibă grijă!
8.077

3.169
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
3.169

4.869
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
4.869

4.875
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
4.875

4.543
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
4.543
















Comentează