Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvern: Implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură

Inquam Photos / Octav Ganea
Guvernul Tudose

Implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură a înregistrat, în ultimele 6 luni, o evoluţie pozitivă, aspect evidenţiat de Raportul intermediar care vizează activitatea întreprinsă în perioada mai-noiembrie 2022, anunţă Executivul într-un comunicat oficial în care precizează că deşi se constată o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte implementarea acţiunilor prevăzute în Planul aferent Strategiei naţionale, se impune precizarea că există, în continuare, acţiuni care înregistrează întârzieri, în special în domeniul educaţional, potrivit news.ro.

”Implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură a înregistrat, în ultimele 6 luni, o evoluţie pozitivă, aspect evidenţiat de Raportul intermediar care vizează activitatea întreprinsă în perioada mai-noiembrie 2022. Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură a urmărit, în principal, consolidarea cooperării interinstituţionale, obţinerea de rezultate concrete ca urmare a materializării obiectivelor strategiei, dar şi recuperarea decalajelor consemnate în Raportul anual publicat în luna mai 2022. Este important de subliniat faptul că toate acţiunile principale au fost demarate, iar numărul celor finalizate a crescut”, se arată în comunicat.

Guvernul precizează că în perioada supusă evaluării, la reuniunile Comitetului interministerial, au participat specialişti renumiţi în domeniul cercetării şi prezervării memoriei Holocaustului, dar şi un supravieţuitor al Holocaustului. Analiza cantitativă a stadiului implementării celor 36 de acţiuni principale arată următoarele: 6 acţiuni principale au fost finalizate (4 acţiuni principale în mai 2022); 13 acţiuni principale se derulează la parametrii calitativi doriţi (12 acţiuni principale în mai 2022); 10 acţiuni principale au fost parţial implementate (6 acţiuni principale în mai 2022); 7 acţiuni principale se află la debut (6 acţiuni principale în mai 2022);

”Capabilităţile instituţionale dezvoltate pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi-au demonstrat viabilitatea, iar activitatea grupurilor de lucru interne şi/sau interinstituţionale a înregistrat o evoluţie pozitivă. De asemenea, s-au înregistrat progrese şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unor metodologii de identificare, raportare şi evaluare mai eficiente a incidentelor şi tendinţelor. Nu în ultimul rând, România a continuat să se implice în eforturile europene şi internaţionale pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură”, mai precizează Guvernul.

Executivul precizează că, ”deşi se constată o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte implementarea acţiunilor prevăzute în Planul aferent Strategiei naţionale, se impune precizarea că există, în continuare, acţiuni care înregistrează întârzieri, în special în domeniul educaţional, astfel că este nevoie de o implicare susţinută din partea celor responsabili, astfel încât decalajele să fie eliminate”.

”Guvernul României rămâne ferm angajat în direcţia combaterii antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, prezervării memoriei Holocaustului, precum şi promovării educaţiei şi cercetării despre Holocaust”, se mai menţionează în document.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.