Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernatoarea BNM, la București: Interconectarea piețelor de capital din Moldova și România, printre obiectivele vizitei

anca dragu

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, efectuează o vizită de lucru la București, unde va purta discuții cu reprezentanții Bursei de Valori București, Autorității de Supraveghere Financiară și Băncii Naționale a României.

Vizita are drept scop promovarea interconectării piețelor de capital din Republica Moldova și România și aprofundarea mecanismelor de supraveghere, precum și a instrumentelor de intervenție, anunță banca centrală.

În prima zi a vizitei, Anca Dragu va avea întrevederi la Bursa de Valori București, unde va discuta modele de tranzacționare bursieră, interacțiunea dintre operatorii de piață și autoritatea de supraveghere, rolul depozitarului central.

O altă întrevedere va avea loc la Autoritatea de Supraveghere Financiară și ea va viza supravegherea operațiunilor cu acțiuni, raportările către autoritatea de supraveghere și măsurile de intervenție ale acesteia.

Pe 10 aprilie, Anca Dragu va purta discuții cu reprezentanții Băncii Naționale de la București. Acestea se vor axa pe supravegherea transparenței, modele de aprobare prealabilă a deținerilor și, la fel, mecanismele de supraveghere și măsurile de intervenție aplicate de banca centrală.

Din delegația Băncii Naționale a Moldovei mai fac parte viceguvernatorii Constantin Șchendra și Tatiana Ivanicichina, consilierul Alexandru Savva și șefi de subdioviziuni ale BNM.

Promovarea interconectării piețelor de capital din Republica Moldova și România a fost abordată recent și la Forumul „Moldova-România: capital Bridges” întrunit la București cu participarea oficialilor de rang înalt din cele două state și a guvernatoarei BNM, Anca Dragu. Vizita vine în continuarea acestor eforturi de impulsionare a dezvoltării pieței de capital din Republica Moldova prin interacțiunea cu BVB și de aprofundare a cooperării economice dintre cele două state.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.