Guvernatorul republican al Texasului, Gregg Abbott, a anunţat luni că interzice tuturor entităţilor din statul său, inclusiv companiilor private, să impună obligativitatea vaccinării angajaţilor sau consumatorilor, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Vaccinul anti-COVID-19 este sigur, eficace şi este cea mai bună apărare a noastră împotriva virusului, însă administrarea sa ar trebui să rămână voluntară, niciodată forţată", a scris el pe Twitter.
În tweet-ul său, guvernatorul publică comunicatul de presă care anunţă decretul adoptat, potrivit căruia nicio entitate din Texas nu poate obliga o persoană - fie că este angajat sau consumator - să fie vaccinată împotriva COVID-19, dacă aceasta obiectează pe motive de conştiinţă, pe baza unor convingeri religioase sau din motive medicale".
Decizia vine la o lună după ce preşedintele SUA Joe Biden a declarat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ 100 de milioane de lucrători, funcţionari ai guvernului federal şi angajaţi din sectorul privat.
Anunţul său a stârnit nemulţumirea republicanilor care, în numele libertăţilor individuale, au ameninţat imediat că vor lua măsuri legale.
Abbott, cunoscut pentru opoziţia sa înverşunată faţă de obligativitatea purtării măştii de protecţie, a fost testat pozitiv pentru COVID-19 în luna august, după ce a participat la un eveniment public desfăşurat în interior. Guvernatorul este vaccinat cu schemă completă.
Deşi aceste decizii care se opun obligativităţii vaccinării şi purtării măştilor de protecţie i-au câştigat sprijinul adepţilor fostului preşedinte Donald Trump, ele i-au atras critici puternice din partea democraţilor din Texas.
Guvernatorul Texasului interzice obligativitatea vaccinării în statul său
București
8°C
Articole Similare

0
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
0

33
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
33

114
Donald Trump refuză să își ceară scuze Papei Leon
114

395
Scenă desprinsă din filmele de acțiune: ce au descoperit polițiștii când au oprit un camion ce transporta un 'pasager' neobișnuit
395

345
Dincolo de ceea ce vedem: lecția tulburătoare a avioanelor care nu s-au mai întors niciodată din război
345

403
Schimbare de regim sau schimbare de atitudine? Modalitățile prin care SUA pot pune capăt războiului din Iran
403

1.413
Se clatină scaunul premierului spaniol, Pedro Sanchez: Soția sa a fost inculpată oficial pentru fapte de corupție
1.413

1.667
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
1.667

3.574
Serviciile de informații americane sunt îngrozite: apar date care arată că Iranul dispune în continuare de mii de rachete balistice
3.574

2.371
Planurile lui Peter Magyar pentru Ungaria: Bruxelles-ul ar trebui să-şi tempereze entuziasmul
2.371

65
Kaja Kallas denunță la ONU încălcarea dreptului internațional în Orientul Mijlociu și Ucraina
65

2.165
VIDEO Noul lider al Ungariei schimbă tonul față de Rusia, dar recunoaște că geografia forțează Budapesta să joace pe sârmă
2.165

114
Netanyahu se felicită pentruatacul asupra Iranului: "cea mai grea lovitură din istoria sa"
114
















Comentează