Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a alocat o sumă mare pentru cei disponibilizaţi de la CE Oltenia, CE Hunedoara şi din Valea

guvern

Guvernul a alocat, miercuri, prin trei hotărâri, suma de aproximativ 16,5 milioane lei din bugetul asigurărilor de şomaj pe anul 2016 pentru plata venitului lunar de completare pentru angajaţii ce vor fi disponibilizaţi în cursul acestui an de la Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului. Potrivit unui comunicat al Executivului, de aceste măsuri de protecţie socială vor beneficia 3.090 de persoane disponibilizate de la cele trei companii din domeniul energiei.

Astfel, pentru Societatea Complexului Energetic Oltenia a fost alocată suma de 12,364 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 2.000 de persoane ce urmează să fie disponibilizate în acest an; pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara - 3,306 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 840 de persoane ce urmează să fie disponibilizate, iar pentru Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - 831.000 de lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 250 de persoane ce urmează să fie disponibilizate, în două etape, din cadrul societăţii. Acest venit lunar de completare se adaugă indemnizaţiei de şomaj şi se acordă în baza OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013 - 2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare. Potrivit OUG nr. 36/2013, venitul lunar de completare se stabileşte odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre câştigul salarial individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult de câştigul salarial mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare se acordă lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, respectiv pe 12 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 3 ani şi până la 10 ani, 20 de luni pentru persoanele care au o vechime în muncă cuprinsă între 10 ani şi până la 15 ani, 22 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani şi până la 25 ani şi 24 de luni pentru salariaţii care au o vechime în muncă de cel puţin 25 de ani, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.