Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a ratat șansa de a găzdui în România o instituție europeană: Viorica Dăncilă, somată să dea explicații

Inquam Photos / George Calin
viorica dancila guvern

În mediul politic s-a zvonit faptul că România ar putea candida pentru a găzdui nou înființata Autoritate Europeană a Muncii. Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat, iar România nu a întreprins nicio acțiune, de aceea solicită explicații publice din partea Guvernului.

Citește și: CNSAS a găsit dovada că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității/DOCUMENT

”Guvernul PSD - ALDE a REFUZAT ca România să găzduiască Autoritatea Europeană a Muncii!

România avea termen până pe 6 mai să se înscrie pentru a găzdui nou-înființata Autoritate Europeană a Muncii (AEM).

De două ori am făcut apel public Guvernului României să depună o candidatură serioasă pentru a găzdui această nouă instituție europeană. Prima dată în martie, după ce Consiliul UE a publicat procedura de selecție a noului sediu, a doua oară la începutul lunii aprilie, când am votat în Parlamentul European regulamentul privind funcționarea instituției.

Am insistat ca România să se înscrie în această competiție fiindcă știam că are cele mai multe șanse să câștige. În primul rând fiindcă este una dintre cele 5 țări membre ale UE care nu găzduiesc încă nicio instituție europeană și fiindcă este cea mai mare dintre aceste țări. Celelalte țări sunt Bulgaria, Croația, Cipru și Slovacia.

În al doilea rând, fiindcă cerințele privind facilitățile pe care trebuie să le aibă noul sediu și noul oraș-gazdă pot fi îndeplinite cu ușurință de un sediu din București.

La finalul perioadei de depunere a candidaturilor, trei din cele patru țări care nu găzduiau o instituție UE și-au depus candidatura pentru găzduirea AEM: Bulgaria (Sofia), Slovacia (Bratislava ) și Cipru (Nicosia), alături de Letonia (Riga), țări și orașe mult mai mici și cu resurse mai mici decât România și București. Letonia, o țară cât 5 județe, găzduiește deja o instituție UE și nu renunță în a găzdui și AEM. Așa obții lucruri în Europa!

Guvernul Dăncilă nu a depus candidatura fiindcă nu este capabilă să obțină nimic pentru România în Europa.

Este un nou mare eșec al Guvernului Dăncilă mai ales că se întâmplă în timpul Președinției române a Consiliului UE. Mai ales că această instituție s-a înființat în timpul președinției române și, cel puțin teoretic, guvernul știa exact ce implică găzduirea acestei autorități.

Cer prim-ministrului Dăncilă să iasă public și să explice de ce a ales să dea cu piciorul șansei ca România să găzduiască în premieră o instituție a Uniunii Europene!”, arată Siegfried Mureșan.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.