Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul A SISTAT angajările la stat: Doar două domenii fac EXCEPȚIE: unitățile sanitare și învățământul

angajari

Toate posturile din administraţia publică centrală vor fi auditate până la sfârşitul acestui an de un comitet interministerial, până atunci urmând să fie suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, potrivit unei ordonanţe adoptată joi de Guvern.

"Rolul acestui comitet interministerial este să analizeze cum sunt organizate instituţiile şi funcţiile din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi să propună măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane. Analiza va viza ministerele, instituţii centrale subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv servicii publice deconcentrate ale acestora şi instituţiile prefectului", precizează un comunicat al Executivului.

Citește și: Veste proastă pentru bugetari! Ce ordonanță pregătește Guvernul Tudose

Comitetul interministerial va elabora un raport cu recomandări referitoare la organizarea instituţională şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, care va fi prezentat Guvernului.

Acest comitet interministerial va fi coordonat de prim-ministru şi din el vor face parte secretarul general al Guvernului, reprezentanţi ai Ministerelor Finanţelor, Muncii şi Justiţiei Sociale, Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Citește și: I-a scos din sărite! Marele hit al verii ‘Despacito’ a fost interzis

Guvernul mai precizează că, pentru realizarea acestui proces de analiză şi pentru pregătirea aplicării măsurilor de reformă, de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă până la 31 decembrie 2017, va fi suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, inclusiv procedurile demarate în vederea ocupării posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice.

Această prevedere nu se aplică unităţilor sanitare publice şi instituţiilor din învăţământul de stat.

Citește și: Cioloș e pe val! Platforma România 100 anunță o mișcare bombă

De asemenea, Guvernul va putea aproba, prin memorandum, organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget.

Executivul precizează că "acest audit al personalului din administraţia centrală este unul dintre pilonii Planului de raţionalizare a cheltuielilor publice".

Citește și: Uluitor! Un înalt oficial al Consiliului European șterge pe jos cu Antena 3 și România TV .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.