Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul britanic investește 7 milioane de lire sterline în combaterea antisemitismului

antisemitism

Ministrul britanic de finanţe, Jeremy Hunt, a anunţat miercuri că va debloca 7 milioane de lire sterline pentru următorii trei ani pentru a finanţa organizaţiile care luptă împotriva antisemitismului în şcoli şi universităţi, relatează AFP.

"Sunt profund îngrijorat de creşterea antisemitismului în ţara noastră", a declarat Jeremy Hunt, în cadrul unei prezentări a bugetului în Parlament, potrivit Agerpres.

De la atacul sângeros din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului, care a ripostat bombardând masiv Fâşia Gaza, Marea Britanie a cunoscut, la fel ca alte ţări, o creştere a actelor antisemite şi islamofobe.

"Anunţ deblocarea a 7 milioane de lire sterline (8,05 milioane de euro) pentru următorii trei ani pentru organizaţii precum Holocaust Educational Trust, pentru a lupta împotriva antisemitismului în şcoli şi universităţi", a mai spus el.

"Reînnoiesc majorarea cu 3 milioane de lire sterline a fondului pentru Community Security Trust", organizaţia responsabilă de protejarea securităţii comunităţii evreieşti.

"Nu trebuie să permitem niciodată să facem un pas înapoi" în privinţa "antisemitismului şi a tuturor formelor de rasism", a mai spus Jeremy Hunt.

Community Security Trust a declarat că a înregistrat "cel puţin 1.324 de incidente antisemite" între 7 octombrie şi 15 noiembrie în Regatul Unit. Este vorba despre "cel mai mare" număr înregistrat vreodată în 40 de zile, conform acestei organizaţii care înregistrează actele antisemite începând din 1984. În aceeaşi perioada din 2022, organizaţia a raportat 217 "incidente antisemite".

Dintre cele 1.324 de incidente înregistrate, potrivit acestei organizaţii, se numără 64 de agresiuni, 92 de distrugeri şi profanări de bunuri aparţinând evreilor, 1.045 de comportamente abuzive, inclusiv agresiuni şi mesaje de ură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.