DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul bulgar a 'supravieţuit' moţiunii de cenzură

parlamentul bulgariei

Pentru moţiunea în domeniul securităţii, depusă de partidul conservator GERB, au votat 97 de parlamentari, 116 au fost împotrivă, iar opt parlamentari s-au abţinut.

''Mi-aş dori să cred că obiectivul nostru comun este ameliorarea sistemelor de securitate'', a declarat premierul Oreşarski după vot. El a adăugat că argumentele prezentate de iniţiatorii moţiunii au fost mai degrabă o autocritică la adresa guvernului precedent, condus de partidul GERB.

În timpul votului, trei tinere au arborat de la balconul sălii parlamentului o pancartă pe care scria 'Demisia', iar apoi au aruncat-o spre parlamentari.

Opoziţia conservatoare bulgară susţine că a depus moţiune deoarece reforma în sectorul securităţii a eşuat, infracţionalitatea şi contrabanda se agravează, există probleme mari în administraţia vamală, iar în toamna trecută ţara s-a confruntat şi cu un aflux masiv de refugiaţi pentru care nu era pregătită.

'Sunt întregi regiuni din ţară, în special în partea de nord-vest, unde poliţia nu este prezentă deloc', a declarat luni, în parlament, Veselin Vucikov, deputat din partidul conservator GERB. El a acuzat conducerea Ministerului de Interne că a trimis prea mulţi poliţişti să securizeze frontiera cu Turcia împotriva imigranţilor ilegali şi că a detaşat un număr mare de forţe de ordine la Sofia pentru a proteja Parlamentul în timpul protestelor antiguvernamentale, restul ţării rămânând fără suficienţi poliţişti.

Reacţiile nu au întârziat să apară şi în ziua de luni echipe ale jandarmeriei bulgare au fost trimise în multe zone rurale din ţară. Ministerul de Interne de la Sofia a anunţat că forţe ale jandarmeriei vor patrula în zonele rurale din şapte judeţe unde sunt înregistrate cele mai multe cazuri de furt. Ministerul a negat însă că acest demers are vreo legătură cu moţiunea de cenzură, afirmând că a fost planificat încă din toamna trecută.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.