Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul ceh suspendă licenţele pentru exportul de arme către Kazahstan și îl acuză pe Tokaev că 'a dat ordin să se tragă în civili'

NEXTA
kazahstan, proteste

Guvernul ceh a decis să suspende licenţele pentru exportul de arme în Kazahstan, acuzându-l pe preşedintele kazah Kasîm-Jomrat Tokaev că "a dat ordin să se tragă în civili" în cursul recentelor manifestaţii antiguvernamentale, relatează miercuri EFE şi Radio.cz.

Un anunţ în acest sens l-a făcut ministrul de externe ceh Jan Lipavsky într-o postare pe Twitter, în care îl critică voalat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, considerat un politician ultranaţionalist, care şi-a manifestat "solidaritatea" cu preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, potrivit Agerpres.

"Un preşedintele care dă ordin să se tragă fără somaţie nu are nevoie de solidaritate. Noi suntem solidari cu poporul din Kazahstan", a transmis şeful diplomaţiei cehe, reprezentant al Partidului Piraţilor, formaţiune antisistem.

Jan Lipavsky i-a solicitat Ministerului Industriei şi Comerţului să suspende valabilitatea licenţelor pentru exportul în Kazahstan de material militar, muniţii şi mijloace de dispersare a demonstraţiilor pe fondul situaţiei actuale din această ţară, transmite Radio Praga.

În 2020, potrivit postului de radio citat, erau în vigoare 11 licenţe pentru vânzarea acestui tip de material către ţara central-asiatică pentru o valoare totală de 16,8 milioane de euro.

Scânteia care a declanşat nemulţumirea populaţiei faţă de elitele economice şi politice ale ţării a fost dublarea preţului la gazul lichefiat, utilizat drept combustibil auto pe scară largă în vestul Kazahstanului. Protestele au început la 2 ianuarie la Janaozen şi Aktau şi s-au extins apoi la Almatî, capitala economică a ţării, unde manifestaţiile au degenerat în violenţe de stradă, fiind însoţite de acte de vandalism, cu devastarea şi incendierea unor clădiri oficiale.

Din 6 ianuarie, forţele de securitate au reprimat cu brutalitate revolta, preşedintele kazah evocând o "tentativă de lovitură de stat" şi "bande de terorişti", pe care le-a pus pe acelaşi plan cu manifestanţii, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Tokaev a declarat vinerea trecută că a autorizat forţele de poliţie să deschidă focul ''fără avertisment'' împotriva ''teroriştilor'', a respins orice fel de negocieri şi a promis ''eliminarea bandiţilor înarmaţi'' pentru a pune capăt revoltelor fără precedent din această ţară din Asia Centrală, conform AFP şi Reuters.

Săptămâna trecută, Germania a anunţat suspendarea exporturilor de arme către Kazahstan, notează Radio.cz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.