DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul Cîțu calcă în picioare referendumul lui Iohannis chiar de la prima ședință/ VIDEO

BN breaking news justitie

Guvernul Cîțu s-a reunit miercuri seara la Palatul Victoria, imediat după depunerea jurământului. Nu a fost o ședință de guvern propriu-zisă, ci doar una de instalare și de anunțare a priorităților pentru prima ședință de guvern, care va avea loc miercuri, 30 decembrie, de la ora 13.00.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat că Guvernul Cîțu urmează să adopte, în prima ședință, o ordonanță de urgență în domeniul organizării judiciare. „Trebuie OUG de prorogare a intrării în vigoare a legii care reglementează numărul de judecători la completurile de apel”, a afirmat Ion. Premierul Cîțu i-a cerut acestuia să pregătească din timp avizele necesare.

În 2019, președintele Klaus Iohannis a convocat un referendum simultan cu alegerile europarlamentare. A doua întrebare de la referendum se referea exact la chestiunea adoptării de ordonanțe de urgență în domeniul organizării judiciare. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?” - a fost întrebarea la care aproape 6,5 milioane de români au răspuns „Da”.

Creșterea numărului de judecători care judecă în completurile de apel a fost o măsuri adoptată odată cu modificarea legilor justiției în 2018. Teoretic o idee bună, măsura riscă să ducă însă la un blocaj în instanțe, din cauza numărului redus de judecători. Intrarea în vigoare a acestei măsuri a fost prorogată anul trecut până la 1 ianuarie 2021, în ciuda faptului că alte măsuri, cum ar fi pensionarea anticipată a magistraților, au fost prorogate până la 1 ianuarie 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.