Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul Ciucă a decis! Bani pentru Consiliile Județene și reședințele de județ

Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciucă

Fiecare Consiliu Județean va primi în perioada următoare 6,5 milioane de lei din Fondul de Rezervă bugetară care se află la dispoziţia Guvernului, susțin surse politice pentru STIRIPESURSE.RO. Majoritatea consiliilor au cerut bani Guvernului Ciucă pentru cheltuielile legate de protecția copilului și pentru ajutoarele sociale destinate persoanele cu handicap. De asemenea, în ședința de Guvern de astăzi, s-a decis ca fiecare reședință de județ să primească suma de 5 milioane de lei. În total, 476,5 milioane lei vor fi acordați de Guvern din Fondul de Rezervă bugetară pentru plata cheltuielilor curente şi de capital de care vor beneficia peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale.

Guvernul a aprobat vineri dimineață Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru unele unități administrativ-teritoriale.

„Prin acest act normativ s-a alocat suma de 476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, la solicitarea unor unități administrativ-teritoriale. Vor beneficia de finanțare 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele. Fondurile se alocă pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, pentru plata unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale”, anunță Executivul.

Potrivit sursei citate, Hotărârea de Guvern a avut în vedere solicitările depuse de unitățile administrativ-teritoriale la Ministerul Dezvoltării pentru anul în curs.

„Până la sfârșitul anului, Guvernul va continua să aloce fonduri unităților administrativ-teritoriale care au nevoie de sprijin financiar, în baza solicitărilor transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. De asemenea, la nivelul Guvernului sunt în analiză solicitările pentru anul viitor transmise de Primăria Generală a Capitalei și de alte unități administrativ-teritoriale, în scopul acordării subvenției pentru energia termică”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.