Serbia va acoperi parţial costul achiziţionării unei locuinţe de către părinţii cu nou născuţi, ultima iniţiativă a Guvernului de la Belgrad destinată opririi declinului demografic, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.
Sunt avute în vedere subvenţii de până la 22.700 de dolari pentru cuplurile şi familiile monoparentale la achiziţionarea unei locuinţe în Serbia, ţară cu o populaţie de până la şapte milioane de locuitori, dar care scade ca urmare a natalităţii reduse şi a migraţiei. În acelaşi timp, preţurile la proprietăţile imobiliare cresc pe fondul majorării salariilor şi al creşterii economice.
Programul se aplică părinţilor, indiferent de statutul matrimonial, cu condiţia ca ei să nu deţină deja o proprietate, şi îşi propune să acopere între 20% şi 50% din costul achiziţionării sau construirii unei case sau a unui apartament.
Anul trecut, autorităţile de la Belgrad au triplat ajutorul în bani acordat părinţilor la naşterea primului lor copil şi de asemenea au majorat sprijinul pentru familiile numeroase, în condiţiile în care media de vârstă în Serbia este de aproape 43 de ani, iar rata natalităţii a scăzut la 1,5 copii per cuplu.
Guvernul de la Belgrad va subvenționa părinții care vor să îşi cumpere prima locuinţă, pentru a stimula natalitatea
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

29
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
29

3.901
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
3.901

191
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
191

157
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
157

3.186
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.186

2.459
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.459

5.179
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.179

4.166
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
4.166

1.371
În București s-au introdus troleibuze dotate cu alcooltest: Pornesc doar dacă rezultatul e negativ
1.371

4.463
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
4.463

3.745
Mesaj tăios al consilierului BNR: „Fondul de rezervă a fost tocat pe nimic”. „Acum aveam nevoie de bani pentru criza din Golf”
3.745

139
VIDEO Călătorești cu bagaj de mână? O metode virală îți arată zeci de combinații vestimentare din nouă piese
139

31
Producția auto din România a scăzut cu 4,5% în martie 2026
31
















Comentează