Guvernul german afirmă că a cheltuit mai mult de 500 milioane de euro (555 milioane de dolari) în ultimii şapte ani pentru a susţine trupele americane staţionate pe teritoriul ţării, transmite miercuri dpa potrivit Agerpres
Din suma totală, 240 milioane de euro s-au îndreptat spre sprijinirea unor foşti membri de personal, precum şi spre cheltuieli de construcţie şi administrare a terenurilor şi clădirilor utilizate de forţele americane.
Cele 480 milioane de euro alocate de guvernul german între 2012 şi 2019 pentru lucrări de construcţie militare pentru aliaţii din NATO au mers 'aproape exclusiv' către SUA, se arată în răspunsul transmis de Ministerul de Finanţe la solicitarea deputatei Brigitte Freihold, membră a partidului Die Linke, stânga radicală.
Atât preşedintele american Donald Trump, cât şi ambasadorul Statelor Unite la Berlin, Richard Grenell, au ameninţat săptămâna trecută cu retragerea unei părţi a trupelor staţionate în Germania sau cu mutarea lor în Polonia, ca reacţie la neonorarea de către Berlin a angajamentelor din cadrul NATO privind bugetul de apărare.
Germania găzduieşte cel mai mare contingent de forţe americane de pe teritoriul Europei. În total, 35.000 de militari americani sunt staţionaţi în această ţară, iar 17.000 de americani şi 12.000 de germani lucrează ca angajaţi civili pentru armata SUA. Alte zeci de mii de locuri de muncă depind de prezenţa militară americană.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul de Finanţe de la Berlin, SUA şi-au redus această prezenţă cu 3.000 de militari în ultimii cinci ani.
Ambasadorul Grenell anunţase în septembrie că Statele Unite vor creşte numărul de soldaţi cu 1.500
Guvernul de la Berlin cheltuit peste 500 milioane de euro pentru trupele americane din Germania
București
15°C
Articole Similare

809
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
809

2.578
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
2.578

2.208
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.208

4.317
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
4.317

110
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
110

5.630
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
5.630

2.422
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.422

4.427
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.427

157
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
157

7.287
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.287

349
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
349

9.940
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.940

5.082
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
5.082
















Comentează