Ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernului, s-a pronunţat miercuri împotriva unui nou referendum cu privire la independenţa Scoţiei înaintea următoarelor alegeri legislative din 2024, explicând că guvernul de la Londra se concentrează pe relansarea post-pandemie, transmite AFP, notează Agerpres.
Întrebat de cotidianul The Telegraph dacă există o posibilitate ca premierul Boris Johnson să aprobe un referendum înaintea alegerilor prevăzute în mai 2024, Michael Gove a răspuns: 'Nu cred'.
Gove a considerat că este 'o nebunie' să se vorbească despre referendum într-un moment în care ţara încearcă să-şi revină de pe urma consecinţelor pandemiei.
'Mi se pare în cel mai bun caz imprudent, iar în cel mai rău o nebunie' să se discute despre independenţa Scoţiei 'în vreme ce oamenii se aşteaptă ca noi să lucrăm împreună pentru a răspunde acestor provocări', a spus el.
Afirmaţiile sale riscă să provoace furia Partidului Naţionalist Scoţian SNP, care conduce guvernul de la Edinburgh şi îi cere lui Boris Johnson să autorizeze un astfel de referendum.
La scrutinul din mai 2020, populara şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon, lidera SNP, a câştigat un al patrulea mandat.
Boris Johnson, care are ultimul cuvânt în ce priveşte autorizarea sau nu a referendumului, i se opune ferm acestuia, spunând că o astfel de consultare nu poate avea loc 'decât o dată într-o generaţie'.
La referendumul din 2014, 55% dintre scoţieni s-au opus independenţei. SNP consideră însă că Brexitul a schimbat datele problemei, în condiţiile în care 62% dintre scoţienii au votat împotriva ieşirii din Uniunea Europeană, şi că Scoţia se poate alătura UE ca stat independent.
Guvernul de la Londra se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei înainte de alegerile din 2024
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.192
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
1.192

39
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
39

47
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
47

71
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
71

4.649
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
4.649

1.908
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
1.908

75
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
75

3.426
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.426

4.135
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.135

26
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
26

3.652
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.652

3.078
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
3.078

142
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
142
















Comentează