Guvernul interzice cumpararea cartelelor de telefon fara act de identitate/DOCUMENT

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 09-04-2014

Actualizat: 09-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



VEZI proiectulproiect de lege modificarea si completarea OUG 111-2011

Modificarea legii a fost efectuata la solicitarea CSAT.

Proiectul urmeaza sa ajunga la Parlament pentru adoptare.

UPDATE. Înainte de aprobare, Victor Ponta a verificat dacă proiectul este în forma în care să poată fi transmis Parlamentului.


„Proiectul de lege, domnul Cotovelea, aţi avansat împreună cu ministrul Justiţiei ? Putem să-l trimitem la Parlament conform solicitării CSAT ?", s-a interesat premierul, în şedinţa de guvern.

Ministrul a confirmat că proiectul este redactat şi se referă la regimul cartelelor pre-plătite.

„Avem inclusiv semnătura ministrului Justiţiei pe acest proiect de lege cu cartelele pre-pay, titlul este mai lung, sub rezerva că domnul ministru Morar (secretarul general al Guvernului - n.r.) va primi varianta semnată şi de către directorul SRI, Cristian Maior”, a spus Răzvan Cotovelea.

În vara anului trecut, după ce presa a relatat că deputatul PSD Sebastian Ghiţă vrea să depună o iniţiativă legislativă prin care cartelele telefonice pre-plătite să poată fi achiziţionate numai după furnizarea datelor personale, premierul Victor Ponta a arătat că înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor pre-plătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în luna august 2012, după atentatul terorist din Bulgaria, potrivit Mediafax.

El a precizat că nu este vorba de o operaţiune de interceptare, ci de înregistrare.

În forma de la acea dată, proiectul prevedea că, atunci când o persoană va cumpăra o cartelă pre-platită, va trebui să prezinte codul numeric personal şi, dacă ulterior un judecător va decide interceptarea numărului telefonic asociat acestei cartele, serviciile secrete vor avea posibilitatea de a identifica deţinătorul acestei cartele.

Argumentul a fost că zona cartelelor pre-plătite este folosită pentru infracţiuni economice, existând şi riscul de utilizare a acestor cartele în activităţi legate de terorism.

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a solicitat atunci Guvernului şi Parlamentului să aibă în vedere obligaţiile asumate de România prin tratate internaţionale cu privire la drepturile omului, nu doar necesităţile dictate de siguranţa naţională.

Digi24.ro
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri