Iranul nu intenționează să extindă raza de acțiune a rachetelor deoarece acestea deja acoperă un perimetru de 2.000 de km, suficient pentru a proteja țara, a anunțat comandantul Gardienilor Revoluției, în contextul creșterii presiunilor exercitate de Statele Unite, potrivit Reuters, citat de Mediafax.
Guvernul iranian a refuzat din nou reluarea negocierilor cu președintele SUA, Donald Trump, în privința capacităților militare și a influenței acestei țări în regiune, spunând că asemenea discuții ar contraveni valorilor republicii islamice.
Trump a retras Statele Unite din acordul semnat în 2015 între Iran și celelalte puteri mondiale care au limitat activitatea nucleară a Teheranului în schimbul impunerii unor sancțiuni.
El a spus că înțelegerea a fost profund incorectă deoarece acordul nu a limitat programul de rachete balistice al Iranului și nici nu a dus la retragerea sprijinului oferit de Teheran în conflictele din Siria, Irak și Yemen, precizând că Washingtonul ar putea să impună noi sancțiuni Teheranului.
”Avem capacitatea tehnică de a crește raza de acțiune a rachetelor noastre, dar acest lucru nu intră în vederile noastre din moment ce majoritatea țintelor strategice ale inamicilor noștri se situează în afara acestor 2.000 de kilometri. Această distanță este suficientă pentru protejarea republicii islamice...”, a declarat generalul Mohammad Ali Jafari, citat de agenția de știri Tasnim.
Comentează