Guvernul israelian a aprobat duminică o lege care prevede până la 10 ani de închisoare pentru orice persoană care filmează, fotografiază sau înregistrează soldaţi cu scopul "subminării securităţii statului", a informat Ministerul Justiţiei, relatează AFP.
Proiectul prezentat de partidul ultra-naţionalist Israel Beiteinou, condus de ministrul apărării Avigdor Lieberman, prevede pedepse de cinci ani de închisoare pentru "persoanele care filmează, fotografiază sau înregistrează soldaţi aflaţi în timpul serviciului cu scopul de a demoraliza soldaţii şi civilii israelieni", informează Agerpres.
Această pedeapsă poate fi însă dublată în cazul în care aceste imagini şi înregistrări sunt menite să "submineze securitatea statului".
Aceleaşi pedepse cu închisoarea pot fi de asemenea pronunţate, conform acestui text, şi în cazul persoanelor care difuzează aceste înregistrări în mass-media şi pe reţelele sociale.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, ONG-uri locale "antiisraeliene", precum şi grupuri legate de mişcarea palestiniană The Boycott, Divestment, Sanctions (BDS), petrec "zile alături de soldaţi israelieni, aşteptând cu nerăbdare un gest care poate fi înregistrat în mod părtinitor şi poate fi folosit pentru a-i denigra".
Ministrul apărării a salutat votul miniştrilor, spunând că legea "va pune capăt" încercărilor "celor care susţin terorismul" de a "umili şi dezonora" soldaţii.
"Dacă o persoană se comportă corect, ea nu are nevoie să ascundă nimic", a scris pe Twitter Ksenia Svetlova, membră a Partidului Uniunea Sionistă, de opoziţie. Ea a calificat legea ca fiind "periculoasă şi nedemocratică.
Guvernul israelian a adoptat măsuri drastice: Ce riscă cei care filmează sau fotografiază soldații
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

76
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
76

281
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
281

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

251
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
251

255
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
255

2.085
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.085

1.095
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.095

1.339
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.339

1.393
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.393

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.615
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.615

101
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
101

3.606
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.606

















Comentează