DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul lui Donald Trump s-a răzgândit şi a renunţat să priveze de vize studenţii străini

captura Twitter
Donald trump masca

Guvernul lui Donald Trump s-a răzgândit şi a renunţat să priveze de vize studenţii străini ale căror cursuri urmează să fie în întregime virtuale în noul an universitar, din cauza pademiei covid-19, după ce a fost atacat viguros în justiţie de către universităţi, relatează AFP, potrivit news.ro.

O judecătoare din Boston, însărcinată cu acţiunea intentată de către Universităţile MIT şi Harvard împotriva deciziei guvernamentale de la 6 iulie, a anunţat marţi această răzgândire a lui Trump.

”Părţile au ajuns la o soluţie (...). Guvernul a acceptat să anuleze decizia”, a anunţat judecătoarea din Boston Allison Burroughs într-o audiere de doar câteva minute, organizată prin teleconferinţă din cauza pandemiei.

Acţiunea celor două universităţi, între cele mai prestigioase din lume, a fost susţinută de alte zeci de instituţii, sindicate ale profesorilor şi cel puţin 15 state americane. Întreprinderi tehnologice ca Google, Facebook, Twitter şi Spotify au trecut, de asemenea, de partea universităţilor.

Mii de studenţi riscau să fie expulzaţi, în contextul în care pandemia avansează în Statele Unite, iar numeroase state au fost nevoite să reimpună o serie de restricţii unei serii de afaceri şi servicii cu scopul de a o îndigui.

Citește și: Date de ULTIMĂ ORĂ: care sunt județele în care coronavirusul face RAVAGII

Anunţul a fost aplaudat imediat de Universitatea din california de Sud (USC) - unde un sfert din studenţi sunt străini - şi de organizaţii de apărarea drepturilor individuale ca puternica ACLU.

”Exploatarea pandemiei de Guvern cu scopul de a-şi susţine politica împotriva imigraţiei este fără limite”, a reacţionat într-un comunicat organizaţia. ”Din fericire, această ofensivă s-a încheiat. Însă Guvernul va continua cu siguranţă (...) să folosească pandemia cu scopul de a ne destructura sistemul imigraţiei, în loc să pună la punct un răspuns coordonat pentru viitorul ţării noastre”.

”ARBITRARĂ ŞI CAPRICIOASĂ”

Universităţile Harvard şi MIT, ale căror campusuri sunt vecine, la boston, ay cerut blocarea unei decizii pe care au catalogat-o drept ”arbitrară şi capricioasă”, menită ”să oblige universităţile să reia învăţământul în mod fizic”, dispreţuind riscurile sanitare.

Această decizie-surpriză a aruncat numeroase instituţii în haos, în contextul în pregătirile în vederea anului universitar 2020-2021, care începe în august în numeroase universităţi, eraupe cale să fie finalizate.

Unele instituţii au anunţat un învăţământ în parte fizic la reluarea cursurilor, însă Harvard a anunţat că orele sale vor avea loc virtual după vacanţă.

Peste un milion de studenţi s-au ănscris în 2019 în universităţile americane. În pofida tarifelor lor - adesea prohibitive -, diplomele americane continuă să fie căutate de către angajatori în numeroase ţări, iar prestigiul unor universităţi ca Harvard şi MIT contribuie la alimentarea unei ”scurgeri a creierelor”, de care beneficiază de decenii Statele Unite.

Judecătoarea Burroughs nu a prezentat niciun detaliu cu privire la motivele acestei rare răzgândiri guvernamentale. Multe decizii ale administraţiei Trump, mai ales legate de probleme de imigraţie - din care a făcut calul său de bătaie - au fost contestate în justiţie, însă Guvernul renunţă rareori la caz şi luptă ferm, până la Curtea Supremă, pentru a obţine câştig de cauză.

Avocaţii Guvernului nu au dat nici ei, în audiere, explicaţii cu privire la această renunţare.

Iar Donald Trump nu a comentat imediat.

În pofida avansării pandemiei covid-19 în Statele Unite - care înregistrează peste 3,4 milioane de cazuri -, preşedintele american, care îşi joacă realegerea în noiembrie în parte asupra unei relansări a economiei, îndemană neîncetat la redeschiderea instituţiilor şcolare, la începerea noului an.

El cita săptămâna trecută exemplul mai multor ţări europene care şi-au ”deschis şcolile fără probleme” şi i-a ameninţat în mai multe rnduri pe democraţi - pe care-i acuză că vor să ţină instituţiile şcoalre închise din motive politice - cu tăierea subvenţiilor federale primite de aceste şcoli, în cazul în care nu redeschid.

Însă, în pofida acestor presiuni, mai multe districte şcolare, mai ales în California, unde epidemia este în plină ”explozie”, au anunţat luni că nu reiau învăţământul fizic după vacanţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.