Guvernul Niculescu pune pe masă un plan de peste 60 de miliarde de euro. Unde ar urma să ajungă banii europeni

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Guvernul îşi propune să pregătească un plan naţional de investiţii pentru perioada 2028-2034, în perspectiva unei alocări estimate la peste 60 de miliarde de euro din fonduri europene, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.

"Pregătim, împreună cu Ministerul Finanţelor şi ministerele de resort, Planul de Parteneriat Naţional şi Regional pentru o alocare estimată de peste 60 miliarde euro, ca plan unitar de investiţii, indiferent de sursa de finanţare. Păstrăm descentralizarea prin cele 8 programe regionale, cu responsabilităţi clare la nivel regional. Planul se transmite informal Comisiei Europene până la 31 decembrie 2027, după consultare publică, pentru adoptare până în iulie 2028 şi acces la prefinanţare", se arată în program, conform AGERPRES.

Conform sursei citate, viitorul plan va urmări corelarea investiţiilor şi reformelor cu priorităţile naţionale şi regionale, pentru eliminarea blocajelor de dezvoltare şi pentru a răspunde nevoilor economice, teritoriale şi sociale.

Totodată, Guvernul intenţionează să asigure complementaritatea fondurilor europene cu resursele naţionale, prin programe care să urmărească aceleaşi obiective, fără suprapuneri şi cu reguli armonizate.

În ceea ce priveşte priorităţile de finanţare, documentul prevede susţinerea agriculturii, dezvoltării rurale, sănătăţii şi educaţiei în viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene.

Guvernul urmăreşte menţinerea unei Politici Agricole Comune puternice şi predictibile, cu o componentă distinctă pentru dezvoltarea rurală, precum şi asigurarea unor finanţări pentru sănătate, educaţie, formare profesională şi competenţe.

De asemenea, programul prevede creşterea accesului României la finanţările europene competitive, gestionate direct de Comisia Europeană, prin sprijinirea unor consorţii formate din companii, IMM-uri inovatoare, universităţi, institute de cercetare şi instituţii financiare.

Acestea ar urma să participe la competiţiile pentru finanţare prin Fondul European pentru Competitivitate şi programul Orizont Europa.

Un alt obiectiv vizează utilizarea programelor europene pentru dezvoltarea infrastructurii din estul României şi îmbunătăţirea conexiunilor cu Republica Moldova şi Ucraina, inclusiv prin investiţii în Portul Constanţa, puncte de frontieră, căi ferate, energie şi logistică.

Google News
București
Temperatură18°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri