Deputatul PNL de Brăila Antoneta Ioniţă susţine că prin lansarea aplicaţiei "Registrul Naţional al Producătorilor" de echipamente, dispozitive medicale, nemedicale şi materiale de necesitate, destinate populaţiei în lupta cu COVID-19, Guvernul PNL încearcă să evite specula de pe piaţa materialelor sanitare, potrivit Agerpres.
"Guvernul PNL a luat măsuri pentru îmbunătăţirea aprovizionării unităţilor sanitare cu materialele de care au nevoie în această perioadă, dar şi pentru sprijinirea firmelor româneşti, care deţin echipamente, materiale sanitare sau dezinfectanţi, pe care le pun la dispoziţia celor interesaţi, la preţurile pieţei, şi nu în condiţii de speculă. Deja pe piaţa românească au început să scadă preţurile pentru echipamentele sanitare, în urma sistemului de lucru electronic iniţiat de Guvern. Astfel, pentru a veni în sprijinul reţelei sanitare publice şi pentru a facilita accesul la echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi materiale sanitare, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a lansat aplicaţia 'Registrul Naţional al Producătorilor' de echipamente, dispozitive medicale, nemedicale şi materiale de necesitate, destinate populaţiei în lupta cu COVID-19", se arată într-un comunicat de presă remis, luni, de Ioniţă.
Membru în Comisia pentru Sănătate a Camerei Deputaţilor, Antoneta Ioniţă a precizat că, pe această platformă, s-au înscris deja peste 100 de producători şi furnizori români de echipamente medicale şi nemedicale, de la care spitalele, instituţiile publice sau persoanele juridice private sau de stat interesate pot cumpăra mărfuri la cele mai bune preţuri.
Citeşte şi: Comisia Europeană, în lupta cu COVID-19: începe maratonul mondial al donatorilor! Scopul este de a strânge 7,5 miliarde de euro
"Cei care doresc să cumpere sau să vândă echipamente medicale de producţie autohtonă sau de import trebuie să-şi creeze un cont la adresa https://csu.prevenire.gov.ro . De asemenea, prin intermediul Societăţii de Administrare a Participaţiilor din Energie, managerii de spitale din România sau orice altă entitate interesată pot trimite cerere de ofertă pentru lista cu necesităţile spitalului la adresa de email: [email protected] . Furnizorii şi producătorii de echipamente şi aparatură medicală îşi pot face cunoscute ofertele la adresa de email: [email protected] . Sprijinul pe care Executivul îl acordă sistemului medical trebuie, însă, dublat de fiecare dintre noi. Autorităţile centrale vor decide instituirea stării de alertă după data de 15 mai, situaţie care înseamnă, totuşi, păstrarea unor măsuri restrictive. Recomand românilor să se protejeze, în continuare, prin distanţarea fizică şi prin purtarea măştilor medicale de protecţie. Sănătatea românilor este o prioritate pentru PNL", se mai arată în comunicat.
Comentează