Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul poate emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare: proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților

Guvern

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare, informează Agerpres. Camera Deputaților este for decizional la acest proiect de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2022 până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2022.

Potrivit prevederilor Constituţiei, abilitarea Guvernului se face doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice.

"În situaţia menţionării generice a domeniilor în care se vor emite ordonanţe, fiecare caz în parte va trebui analizat cu ocazia elaborării proiectului de ordonanţă a Guvernului, astfel încât reglementările emise să nu cuprindă dispoziţii care ar fi de nivelul legilor organice. Deoarece prin proiect se prevăd şi intervenţii asupra unor legi adoptate la nivel organic, precum şi asupra unor ordonanţe de urgenţă aprobate prin legi organice, este necesar ca schimbările dorite să se refere doar la dispoziţii cu caracter ordinar din cadrul respectivelor acte normative, pentru a se respecta deciziile Curţii Constituţionale în materie", se arată în raportul comisiilor de specialitate întocmit pentru acest proiect de lege.

Proiectul stabileşte următoarele domenii de reglementare pentru care se solicită abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare:

  • finanţe şi economie,
  • dezvoltare,
  • lucrări publice şi administraţie,
  • afaceri interne,
  • sănătate,
  • transporturi şi infrastructură,
  • cercetare şi digitalizare,
  • cultură,
  • turism,
  • mediu,
  • familie, tineret şi egalitate de şanse,
  • reglementări legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă,
  • prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Deputaţii au decis că, pe lângă aceste domenii, Guvernul poate modifica prin ordonanţe unele acte normative privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, referitoare la stingerea în timp a obligaţiilor faţă de foştii investitori FNI, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, stabilirea certificatului de calitate a aerului şi instituirea zonelor cu nivel scăzut de emisie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.