Guvernul Portugaliei a autorizat vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra, procedură necesară pentru ca oligarhul rus Roman Abramovici, care deţine şi cetăţenia portugheză, să poată efectua operaţiunea, informează EFE, citat de Agerpres.
Portugalia a autorizat tranzacţia după "garanţia dată de autorităţile britanice" că încasările din operaţiune "vor fi utilizate în scopuri umanitare", iar proprietarul nu va beneficia de ele "direct sau indirect", a explicat ministerul lusitan de Externe într-un comunicat dat publicităţii joi.
Aprobarea depindea de ministerele Afacerilor Externe şi Finanţelor, care au acordat o "derogare umanitară, permiţând tranzacţionarea clubului englez", la cererea lui Abramovici, decizia având "acordul Comisiei Europene", subliniază textul.
Acesta a fost ultimul pas necesar pentru a continua operaţiunea, evaluată la 4,25 miliarde de lire sterline (4,97 miliarde de euro), după ce a primit miercuri undă verde din partea guvernului britanic şi a Premier League.
A fost necesară autorizarea Portugaliei pentru că Roman Abramovici deţine, începând de anul trecut, cetăţenia portugheză şi se află pe lista celor sancţionaţi de Uniunea Europeană, pentru legături cu regimul condus de Vladimir Putin.
Abramovici a fost nevoit să scoată Chelsea la vânzare, ca urmare a sancţiunilor impuse după izbucnirea războiului din Ucraina şi intenţionează să transfere clubul unui consorţiu condus de miliardarul Todd Boehly, proprietarul echipei de baseball Los Angeles Dodgers.
Guvernul Portugaliei a autorizat vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra. Roman Abramovici deţine şi cetăţenia portugheză
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

9
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
9

10
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
10

8
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
8

11
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
11

15
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
15

9
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
9

6
Volei Alba Blaj, victorie cu Corona Braşov în primul meci din semifinalele Diviziei A
6

11
CSM Unirea Alba Iulia a ocupat locul 8 la turneul final al Conference Cup
11

11
Ludogoreţ Razgrad - Farul Constanţa 3-2, în meci amical
11

19
Federaţia turcă, Galatasaray şi Beşiktaş transmit mesaje de însănătoşire grabnică pentru Mircea Lucescu
19

11
Amical: Armenia – Belarus 1-2
11

15
Georgia a dispus de Lituania, scor 2-0
15

35
Team Esbjerg - CSM Bucureşti şi Gloria Bistriţa – Brest, în sferturile Ligii Campionilor
35
















Comentează