Guvernul Republicii Moldova a votat ca Victor Chirilă să fie noul ambasador în România

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 03-11-2021

Actualizat: 03-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: deschide.md

Victor Chirilă a fost numit în funcția de ambasador al R.Moldova în România. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului.

Victor Chirilă are studii de masterat în politici europene și este licențiat în istorie. Din decembrie 2020 și până în prezent deține funcția de Director Executiv al Asociației pentru Politica Externă. În perioada decembrie 2016 – decembrie 2019 a fost Președinte al Asociației.

De asemenea, diplomatul are o experiență profesională în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Acesta a exercitat și funcția de Consilier la Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii.

Totodată, în cadrul ședinței de azi a Executivului, Lilia Palii a fost eliberată din funcția de secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, ca urmare a reorganizării instituției.

Mircea Păscăluța a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, responsabil de domeniul transportului.

La fel, Ion Prisăcaru a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății, iar Igor Pșenicinîi – numit în funcția de secretar general al Ministerului Mediului.

Membrii Guvernului au votat și numirea în funcție de director al Serviciului Fiscal de Stat a Rozalinei Albu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri