Guvernul României se luptă cu mai mulți miliardari pe portul Giurgiulești. Chișinăul nici nu vrea să audă de vânzare

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 29-08-2024

Actualizat: 29-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ebrd.com

Guvernul României a confirmat intenția de a cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova, singurul port din țara vecină. Începerea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost aprobată printr-un memorandum în ședința de Guvern de miercuri. Statul român îi are ca potențiali rivali pe doi miliardari din Bulgaria, conform stiripesurse.md.

Achiziția ar urma să fie făcută prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” Constanţa, controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor.

La Giurgiulești operează două entități de infrastructură portuară diferite: Portul de Stat Giurgiulești și Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti, iar Guvernul de la Chișinău a precizat deja pe 28 august că nu intenționează să vândă portul de stat.

Un oficial al BERD a confirmat că banca vrea să vândă PILG și că este interesată ca procesul să decurgă transparent.

BERD dorește să găsească un cumpărător de renume pentru port. Deseori suntem abordați de diverși cumpărători interesați, dar în prezent ne concentrăm pe colaborarea cu guvernul Republicii Moldova pentru a pregăti calea către un proces de vânzare transparent”, a declarat oficialul BERD.

Cine sunt bulgarii cu care concurează Guvernul pentru Portul Giurgiulești

Guvernul nu a dezvăluit în memorandum cât ar fi dispus să plătească pentru port, însă – conform aceluiași document – pare că este presat să pornească negocierile, deoarece compania bulgară MBF Port Burgas și-a arătat deja interesul pentru Giurgiulești.

MBF Port Burgas operează două terminale din Portul Burgas (sudul Bulgariei) și face parte din Navigation Maritime Bulgare (Navibulgar). Până în 2008, Navibulgar a fost cea mai mare companie de transport maritim deținută de guvernul de la Sofia.

Europa Liberă a contactat MBF Port Burgas pentru un punct de vedere. Îl vom publica când îl primim.

După privatizarea companiei de stat, Navibulgar a ajuns în portofoliul fraților Kiril Domuschiev (55 ani) și Georgi Petrov Domuschiev (52 de ani), apropiați ai fostului premier Boyko Borisov.

De asemenea, cei doi frați sunt proprietarii celui mai de succes club de fotbal din Bulgaria din ultimele decenii: Ludogorets Razgrad.

Cei doi miliardari au fondat în 2003 conglomeratul Advance Properties, care are investiții în domeniul farmaceutic și în imobiliare, precum și în transportul maritim și al operațiunilor portuare, potrivit site-ului de prezentare.

La secțiunea parteneri este trecut un singur nume: Clinton Global Initiative, o organizație non profit înființată în 2005 de fostul președinte american Bill Clinton. Advance Properties s-a alăturat acestei fundații în 2022.

Vasile Tarlev, fost premier al Republicii Moldova: Aceasta este o trădare care trebuie pedepsită!

Președintele Congresului Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Republica Moldova, fostul premier al țării Vasile Tarlev, într-o discuție cu corespondentul TASS, s-a pronunțat împotriva planurilor de vânzare a portului moldovenesc Giurgiulești.

"Se vinde singura poarta către mare a ţării! De ce? Aceasta este o trădare care trebuie pedepsită! Portul Giurgiuleşti ar trebui să aparţină statului. Mă pronunţ categoric împotriva vânzării activelor strategice ale ţării. Guvernul trebuie să înțeleagă situația și, dacă este necesar, să cumpere portul, iar cei vinovați de scoaterea acestuia de sub proprietatea statului să fie aspru pedepsiţi" - a declarat Tarlev, care candidează pentru președinţia țării la viitoarele alegeri prezidențiale din 20 octombrie. Potrivit afirmaţiilor acestuia, pentru conducerea țării, interesele naționale trebuie să fie în fruntea listei. Tarlev a mai amintit că Guvernul pe care l-a condus din 2001 până în 2008 a fost cel care construit portul. "Nu toate activele statului de importanță strategică ar trebui privatizate. În cel mai rău caz, se poate crea o societate mixtă cu un anumit investitor strategic, care să vină cu bani și să efectueze anumite lucrări, dar majoritatea pachetului de acțiuni ar trebui să aparțină statului moldovenesc. Sunt categoric împotriva vânzării portului de pe Dunăre, a aeroportului Chișinău și a altor obiective strategice ale statului" - a subliniat Tarlev.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri