DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul SCHIMBĂ strategia de vaccinare: oamenii străzii, prioritate zero la vaccinare - VIDEO

Inquam Photos / Octav Ganea
vlad voiculescu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat vineri că persoanele fără adăpost şi cele cu handicap vor intra în etapa a doua de vaccinare anti-COVID.

"Hotărârea de guvern de modificare a strategiei naţionale de vaccinare va intra pe agenda Guvernului săptămâna viitoare şi pot să vă spun că vor fi anumite modificări. În etapa a doua de vaccinare vor intra persoane vulnerabile, precum oamenii fără adăpost, precum persoanele cu handicap, la fel şi cei care trăiesc sub acelaşi acoperiş şi cei care îi îngrijesc", a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, relatează Agerpres.

El a adăugat că aceste două categorii de persoane care vor fi incluse în etapa a doua din strategia de vaccinare vor avea acces imediat la vaccinare.

Întrebat dacă personalul navigant şi cel care lucrează în supermarketuri şi bănci vor fi introduse în etapa a doua de vaccinare, Voiculescu a răspuns: "Este o discuţie şi am primit multe scrisori în aceste zile. Foarte multe categorii profesionale argumentează că munca lor este esenţială şi este, cu siguranţă, în multe feluri, dar trebuie să existe o limitare, pentru că avem nevoie să ne vaccinăm bunicii şi avem nevoie să îi vaccinăm pe cei cu boli cronice. Cu alte cuvinte, avem nevoie să îi vaccinăm în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre noi. Dacă vom vaccina bancherii, îi vom vaccina în acelaşi timp pe cei care vând în pieţe, vom vaccina în acelaşi timp frizerii, pentru că din punctul nostru de vedere, cel puţin din punct de vedere medical, intră în aceeaşi categorie".

Citește și: Nicușor Dan continuă bătălia cu Gabriela Firea: 'Suferă de sindromul primarului închipuit' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.