Guvernul sirian a anunţat că merge la Geneva la o nouă rundă de negocieri politice privind Siria

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 27-11-2017

Actualizat: 27-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.yenisafak.com

Guvernul de la Damasc a anunţat duminică seara, într-un mesaj adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), că delegaţia sa nu va veni luni la Geneva pentru a participa la o nouă rundă de negocieri politice privind Siria, a indicat emisarul ONU Staffan de Mistura, citat de AFP şi Reuters. ''Guvernul (sirian) nu şi-a confirmat încă participarea'' la negocierile care trebuie să înceapă marţi, a declarat emisarul ONU într-o videoconferinţă cu Consiliul de Securitate al ONU, conform Agerpres.

Damascul ''ne-a trimis un mesaj ieri seara spunând că nu va veni luni la Geneva'', a precizat Staffan de Mistura, subliniind că ''nici o condiţie prealabilă'' pentru o participare la o nouă rundă de negocieri politice privind Siria nu va fi acceptată de către ONU nici în cazul guvernului, nici în cazal opoziţiei.

Totodată, Staffan de Mistura a anunţat că o reuniune a celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, China, Rusia, Marea Britanie şi Franţa) privind Siria va avea loc marţi la Geneva, la iniţiativa Franţei. De Mistura, care trebuie să prezideze, începând de marţi, în Elveţia, o nouă rundă de negocieri politice între guvern şi opoziţia din Siria, a precizat că va participa la această ''reuniune pregătitoare''.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri