Guvernul vrea să reformeze sistemul din temelii: negocieri la Comisia Europeană (Surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-04-2023

Actualizat: 07-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul a primit raportul Băncii Mondiale și observațiile Comisiei Europene pe tema eliminării pensiilor speciale, dar nicio soluție nu aduce cu sine o reducere substanțială.

Potrivit unor surse guvernamentale, cele patru scenarii trimise de la Banca Mondială și Comisia Europeană ar însemna o reducere de doar 0,4% în sistemul de pensii, iar asta nu este o rezolvare.

Guvernul are în plan să meargă la Comisia Europeană și să propună un pachet de măsuri care va reforma sistemul din temelii.

În negocierile cu cei de la Comisia Europeană va fi prezentat un pachet care va cuprinde: reforma pensiilor speciale, reforma pensiilor generale și noua lege a salarizării.

Legea pensiilor generale este aproape de final, mai fiind de rezolvat capitolul salarizare, care este și cel mai dificil.

Planul Guvernului este să prezinte măsuri mai ample din care să rezulte faptul că se dorește ceva echilibrat și eliminarea inechităților din sistem.

Ce a cerut Comisia Europeană

Comisia Europeană a transmis Guvernului Ciucă un punct de vedere, consultat de ȘTIRIPESURSE.RO, în care afirmă că proiectul de lege privind pensiile de serviciu (inclusiv pensiile militare) ar avea ca rezultat „doar economii foarte limitate și nu ar aborda suficient sustenabilitatea fiscală și, în special, echitatea”. În plus, nu îmbunătățește decât în mică măsură caracterul contributiv al sistemului, potrivit experților Comisiei.

Evaluarea preliminară a Comisiei Europene este că, în forma sa actuală, proiectul de lege privind pensiile de serviciu (pensii speciale) nu îndeplinește cerințele necesare, iar oficialii europeni „recomandă cu tărie” să nu se avanseze cu adoptarea noii legislații în Parlament până nu sunt integrate evaluările din studiul de impact al Băncii Mondiale.

„Pe baza evaluării de impact a Băncii Mondiale, actualul proiect de lege privind pensiile speciale are un impact foarte limitat asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile. Cu cât economiile care decurg din revizuirea pensiilor speciale sunt mai mici, cu atât mai puțin spațiu de manevră va avea guvernul pentru a crește gradul de adecvare a pensiilor publice”, spun experții europeni.

„Proiectul de lege prevede în continuare perioade de cotizare substanțial mai mici decât cele din sistemul general pentru aproape toate categoriile, iar prestațiile de pensie se calculează pe baza veniturilor obținute într-un număr foarte limitat de ani”, conform observațiilor Comisiei Europene.

Pensiile militare

În ceea ce privește pensiile militare, oficialii europeni consideră că „proiectul de lege prevede o creștere a perioadei de referință a veniturilor salariale de la 6 la 12 luni consecutive în ultimii 5 ani de serviciu”, iar „acest lucru nu ar avea aproape niciun impact asupra reducerii cheltuielilor cu pensiile”.

„Două opțiuni analizate de Banca Mondială par mai semnificative: rata de înlocuire a veniturilor de 45 % și baza de calcul raportată la veniturile din întreaga carieră. Adoptarea oricăreia dintre cele două ar aduce pensiile speciale mai aproape de principiul contributivității. Luarea în considerare a veniturilor obținute în întreaga carieră ar trebui să fie opțiunea preferată, deoarece ar spori, de asemenea, echitatea sistemului. Această opțiune ar putea fi adoptată în combinație cu alinierea indexării pensiilor militare la cea din sistemul general, ceea ce ar asigura o rată adecvată a prestațiilor în viitor”, propune Comisia Europeană.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri