Hennes & Mauritz AB (H&M), al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a înregistrat o creştere cu 9% a vânzărilor în trimestrul patru din 2019, fiind în grafic pentru a raporta primul avans al profiturilor anuale din ultimii patru ani, după investiţii semnificative în online şi alte servicii, pentru a se adapta la modificările rapide din industrie, transmit MarketWatch şi Reuters potrivit agerpres.
La Bursa de la Stockholm, acţiunile H&M au urcat luni cu 2%. Anul acesta, titlurile au înregistrat o creştere cu 53%.
În perioada septembrie-noiembrie 2019, trimestrul patru pentru H&M, vânzările au urcat cu 9%, la 61,7 miliarde de coroane suedeze (6,41 miliarde de dolari), în timp ce analiştii previzionau un avans de 10%.
"Anul acesta, Black Friday a fost cu o săptămână mai târziu, chiar înainte de finalul lunii noiembrie. Prin urmare, unele vânzări semnificative online de Black Friday nu apar în actualele rezultatele trimestriale. Este vorba de o sumă de aproximativ 500 de milioane de coroane suedeze", se arată în comunicatul H&M.
Rivala Inditex a anunţat că profitul net a urcat cu 14% în perioada august - octombrie 2019, în timp ce vânzările, conform calculelor Reuters, au crescut cu 9%.
În trimestrul trei din 2019, H&M a raportat prima creştere a profitului din ultimii peste doi ani, în urma investiţiilor semnificative care au dus la majorarea vânzărilor cu 8%.
Analiştii se aşteaptă la prima creştere a profiturilor din 2015, în pofida nivelului ridicat al investiţiilor şi al stocurilor.
În ultimii ani, profitul H&M a scăzut, iar stocurile de haine nevândute au crescut, în condiţiile în care grupul nu a reacţionat suficient de rapid la modificarea cererii şi explozia comerţului electronic.
Recent, grupul suedez a anunţat că principalul său lanţ de magazine H&M, responsabil pentru cea mai mare parte din vânzările grupului, va testa vânzarea de articole şi mărci externe.
Decizia reprezintă o modificare semnificativă a strategiei pentru H&M şi, totodată, un posibil pas spre concurenţa directă cu retailerii online care vând mai multe branduri, precum grupul german Zalando şi cel britanic ASOS.
Un purtător de cuvânt al grupului a precizat că o completare a brandului H&M cu branduri externe va atrage noi cumpărători, dar a refuzat să ofere mai multe detalii cu privire la aceste teste.
Alţi mari retaileri de articole de îmbrăcăminte au început deja să vândă produse aparţinând altor mărci, cum este cazul grupului britanic Next plc, al cărui site de Internet s-a transformat în ultimul deceniu dintr-un site dedicat unui singur brand într-un agregator de articole de încălţăminte şi îmbrăcăminte provenite de la diferiţi furnizori.
Ca şi alte companii, H&M se confruntă cu creşterea concurenţei pe piaţa din Europa, după ce tinerii au preferat să facă achiziţii de la retailerii online, cum ar fi Asos şi Zalando.
Grupul suedez are şapte branduri: H&M, COS & Other Stories, Monki, Weekday, Arket şi H&M Home.
Primele magazine H&M din România au fost inaugurate în primăvara anului 2011. Compania H&M (Hennes & Mauritz) a fost înfiinţată în 1947, în Vasterls, Suedia.
H&M ar putea raporta primul profit anual din 2015, după ce vânzările au urcat cu 9% în T4
Explorează subiectul
Articole Similare

188
Ministrul Muncii face anunțul așteptat de milioane de pensionari: Scenariul care se discută la Guvern
188

307
Un român a câștigat marele premiu la Noroc Plus. Sumele uriașe rămase în joc
307

21
Un consorţiu vrea să lanseze un cablu de date care să lege Emiratele Arabe Unite de Turcia via Irak
21

6
Omniasig Vienna Insurance Group intră în acţionariatul PAID
6

2.126
Lovitură în industrie: Gigantul lui Umbrărescu vrea să preia fostul combinat ArcelorMittal Hunedoara. Tranzacția, analizată de Consiliul Concurenței
2.126

13
Economia Elveţiei a crescut anul trecut cu 1,4%
13

51
FOTO An decisiv pentru mașinile autonome – Paradoxul tehnologiei "Made in UE"
51

7.203
Comasarea comunelor: soluția care poate salva bugetul sau bomba socială care poate rupe satele României?
7.203

3.500
Vicepremierul Oana Gheorghiu reia mesajul lui Ilie Bolojan: Nu ne mai permitem!
3.500

38
Studiu: 73% dintre români își cumpără singuri flori. Self-giftingul devine noul gest de Valentine’s Day
38

1.258
MOL, pas strategic spre unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din Africa
1.258

3.168
"Războiul" declarațiilor pe banii pentru români: Ministrul Dragoș Pîslaru și Adrian Câciu, schimb dur de replici în scandalul sumelor din PNRR : Nu există niciun risc de blocaj financiar
3.168

5.027
Bugetarii, în pericol! Oana Gheorghiu a pus "ținta" pe companiile de stat cu pierderi: "Regulă nouă, restructurare obligatorie"
5.027

















Comentează