Hacker rus condamnat la doi ani de închisoare după ce a spart e-mailurile unor înalţi oficiali

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 06-07-2017

Actualizat: 06-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Un tribunal din Rusia l-a condamnat joi pe un cunoscut hacker la doi ani de închisoare, în urma unui proces secret iniţiat după accesarea conturilor de mesagerie electronică ale unor înalţi oficiali guvernamentali şi divulgarea conţinutului acestora, relatează Reuters. Tribunalul a stabilit că Vladimir Anikeiev, considerat liderul unui faimos grup de hackeri, Şaltai Boltai (sau Humpty Dumpty în engleză, un fel de Hopa Mitică), se face vinovat de accesare ilegală de date informatice în cadrul unei asocieri cu scop infracţional, conform Agerpres.

Potrivit agenţiei TASS, Anikeiev a fost acuzat între altele de spargerea contului de e-mail al purtătoarei de cuvânt a premierului Dmitri Medvedev şi cel al unui responsabil din administraţia prezidenţială. El a fost reţinut în noiembrie anul trecut, dar şi-a recunoscut vina şi ar fi ajuns la o înţelegere cu procurorii, obţinând o pedeapsă cu închisoarea relativ blândă, au indicat agenţiile ruse de presă. Publicul nu a avut acces la audierile desfăşurate în cadrul acestui proces, dat fiind caracterul său sensibil. Media ruse au mai relatat că Anikeiev şi grupul său au furat date personale din computere şi alte dispozitive electronice ale unor personaje cunoscute şi uneori au vândut astfel de date pe internet.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri