Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hagi: Încercăm să ne revenim după meciul cu Şerif. Lucrurile trebuie reglate foarte repede. Jucăm cu Voluntari, o echipă cu un moral bun şi vrem să câştigăm

hagi cutremur

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că echipa sa încearcă să îşi revină după eşecul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor cu Şerif Tiraspol şi a menţionat că lucrurile trebuie reglate foarte repede, potrivit news.ro.

În a doua etapă a Superligii Farul va întâlni, pe teren propriu, pe FC Voluntari, iar Hagi a anunţat că doreşte cele trei puncte din această partidă.

“Încercăm după ce s-a întâmplat la ultimul meci în care a fost exprimarea noastră cea mai proastă care putea să fie la meciul cu Şerif. Încercăm de două zile să vorbim, să strângem rândurile, să încercăm să găsim cauza şi uşor,uşor să ne revenim. Nu am fost noi sub nicio formă, nici ofensiv, nici defensiv şi lucrurile trebuie reglate foarte repede”, a declarat Hagi, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că adversara de sâmbătă vine cu un moral bun după ce a câştigat în prima etapă.

“Vine un meci acasă cu o echipă care a câştigat prima etapă, care cred că are un moral bun, a câştigat contra Botoşaniului. Sperăm să câştigăm. Ne interesează cele trei puncte, victoria, că jucăm acasă şi încercăm să ne gândim numai la acest lucru şi bineînţeles cu cei care vom aborda meciul. Unii au jucat foarte mult în deplasare la Şerif, multe minute care nu erau preconizate, cum a fost la Grameni, să joace atât de mult. A trebuit să îl las în teren pentru că făcusem schimbările şi încercam să găsesc soluţii ca să mai facem ceva”, a explicat Gheorghe Hagi.

El a precizat că pentru meciul cu Voluntari vor lipsi Alibec şi Nedelcu.

Partida dintre Farul şi FC Voluntari va avea loc sâmbătă, de la ora 18.30, pe stadionul din Ovidiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.