Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Haiti salută angajamentul Kenyei de a conduce o forță multinațională

Operation World
Haiti

Ministerul haitian de Externe a spus că salută "cu mare interes" anunţul Kenyei că este pregătită să ia conducerea unei forţe multinaţionale în această ţară din Caraibe sfâşiată de violenţe, notează AFP, citat de news.ro.

"Haiti apreciază la justa sa valoare această demonstraţie a solidarităţii africane", a declarat şeful diplomaţiei haitiene, Jean Victor Généus, într-un comunicat publicat duminică pe site-ul ministerului.

Kenya a anunţat sâmbătă că este pregătită să ia conducerea unei forţe multinaţionale în Haiti şi să desfăşoare acolo 1.000 de poliţişti "pentru a asista la instruirea şi a ajuta poliţia haitiană să restabilească normalitatea în ţară şi să protejeze instalaţiile strategice".

O "propunere de desfăşurare" care necesită, totuşi, un mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, precum şi acordul autorităţilor locale.

Ministerul haitian de Externe a afirmat că a primit "cu mare interes" anunţul, care confirmă "voinţa acestei ţări surori de a oferi un sprijin efectiv forţelor de ordine haitiene (...) şi chiar să ia în considerare posibilitatea de a-şi asuma +leadership-ul+ unei forţe multinaţionale de îndată ce Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite îşi va da acordul".

Kenya a mai indicat că va trimite la faţa locului "o misiune de evaluare de către o echipă operaţională" a poliţiei sale în săptămânile următoare.

Ministerul haitian a spus că va întâmpina "cu plăcere" această misiune.

Bandele controlează aproximativ 80% din capitala ţării, Port-au-Prince, iar crimele violente precum violurile, răpirea pentru răscumpărare, jaful armat şi furtul de maşini sunt evenimente zilnice.

Forţele de securitate din Haiti fiind copleşite, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi premierul haitian, Ariel Henry, au îndemnat la o intervenţie internaţională pentru a sprijini poliţia.

Săptămâna trecută, Statele Unite au ordonat personalului neesenţial şi familiilor funcţionarilor publici să părăsească Haiti "cât mai repede posibil".

Joi, o americancă şi copilul ei au fost răpiţi în Haiti, a anunţat o organizaţie creştină, mai scrie AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.