Cu opinia publică tot mai inflamată pe subiectul morţii poliţistului din coloana oficială a lui Gabriel Oprea, apărătorii vicepremierului au încercat o diversiune de zile mari. Printr-o manevră de-a dreptul halucinantă, aceştia au încercat să lanseze ideea că poliţistul mort se află de fapt în coloana oficială a lui Klaus Iohannis.
La televiziuni s-au difuzat, sâmbătă dimineaţa, imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona accidentului, marţi seara. În imagini se observă o coloană oficială din care face parte şi un motociclist despre care s-a spus că este agentul Bogdan Cosmin Gigina. Doar că acesta închidea coloana, iar accidentul nu era surprins în imagini.
Ulterior, când s-a aflat că respectiva coloană oficială era a lui Iohannis, anumite publicaţii au redactat/actualizat ştirile într-o asemenea manieră încât să se înţeleagă că agentul decedat îl însoţea pe preşedinte.
Comentează