Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Halucinantul caz al judecătoarei care dădea soluții pe șpagă: cutremur în justiția din România

judecator justitie

Un caz cu adevărat halucinant cutremură justiția din România. Preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, judecătorarea Corina Jianu, a fost trimisă în judecată pentru că dădea soluții favorabile primarului din Năvodari, Nicolae Matei, în schimbul banilor sau a unor terenrui. În primă instanță judecătoarea Corina Jianu fusese condamnată la 7 ani de închisoare, iar primarul Nicolae Matei la 9 ani de închisoare. Dosarul celor doi a ajuns la ICCJ în anul 2021, dar până să se judece faptele, în acest dosar a intervenit prescripția, astfel că cei doi au scăpat basma curată.

Prejudiciul estimat de judecătorii DNA în acest dosar a fost de 26.554.636 de euro. Nu doar că cei doi nu vor da niciun ban înapoi, dar acum statul este obligat să-i achite judecătoarei Corina Jianu despăgubiri în valoare de 3 milioane de lei și să o repună în funcția de Preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa.

Practic, nu doar că cei doi nu au fost condamnați, deși au fost găsiți vinovați de judecători în primă instanță. Acum li se vor plăti și despăgubiri după ce au prejudiciat orașul Năvodari cu suma de 26.554.636 de euro, informează PressHub.

Soluția pe scurt:

„Constatarea încetării suspendării din funcţia de judecător a doamnei judecător Jianu Corina Eugenia, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii referitoare la aceasta, respectiv 21.07.2023;

2. Constatarea încetării suspendării din funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa, începând cu data 25.07.2023.

3. Repunerea în situaţia anterioară în privinţa vechimii în funcţia de judecător pentru perioada cuprinsă între data suspendării din funcţie a acesteia (29.11.2014) şi până la data repunerii efective în funcţia de judecător, respectiv 21.07.2023.

4. Repunerea în funcţia de conducere de preşedinte al Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Constanţa începând cu data de 25.07.2023 pentru restul de mandat neexercitat de 1 an, 4 luni şi 26 de zile.

5. Înaintarea măsurilor dispuse către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii şi acordării drepturilor băneşti cuvenite”, se arată în decizia secției pentru judecători a CSM de luni.

O parte dintre acuzațiile procurorilor DNA:

„La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate”, se arată într-un comunicat al DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.