Selecţionata României s-a clasat pe locul 9 la Campionatul European de handbal feminin Under-19 din Muntenegru, după ce a învins categoric echipa Cehiei, cu scorul de 36-21 (20-11), duminică, la Moraca Podgorica, într-o partidă pentru poziţiile 9-10, conform Agerpres.
Golurile tricolorelor au fost marcate de Daria Iuliana Uţan 8 goluri, Daria Florentina Mihăilă 6, Teodora Lavinia Damian 4, Anamaria Şerban 3, Eliza Florentina Lăcusteanu 3, Ana-Maria Gavrilă 3, Gabriela Maria Tulea 2, Iulia-Daniela Nechifor 2, Maria Balint 2, Evelyn Vivienn Marton 1, Ana Martina Stan 1.
Cele ma bune marcatoare de la cehoaice au fost Michaela Krapkova, Melisa Holenakova şi Marketa Polankova, câte 4 goluri.
România, care s-a calificat la Campionatul Mondial Under-20 de anul viitor, a încheiat cu cinci victorii consecutive, după ce a pierdut două din cele trei meciuri din prima fază a grupelor.
La ediţia de anul trecut a competiţiei, găzduită de România, echipa ţării noastre a obţinut medaliile de bronz. În 1998 şi 2000, România a câştigat titlul european, iar în 2007 a obţinut bronzul.































Comentează