DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Haos în Etiopia - Şeful Statului Major al armatei, ucis de garda sa de corp. Și preşedintele regiunii Amhara a fost omorât

breaking news

Şeful Statului Major al armatei etiopiene a fost ucis de garda sa de corp la câteva ore după o tentativă de lovitură de stat în Amhara, stat regional al cărui preşedinte a fost de asemenea omorât, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al premierului Etiopiei, informează AFP şi Reuters, scrie agerpres.ro

Acesta a precizat pentru presă că un "comando de ucigaşi" condus de şeful securităţii din Amhara (nord-vest) a dat buzna în timpul unei reuniuni, sâmbătă după-amiaza, rănindu-l mortal pe preşedintele regiunii, Ambachew Mekonnen, şi pe un alt înalt responsabil. Puţin mai târziu, şeful Statului Major al armatei etiopiene, generalul Seare Mekonnen, a fost ucis de garda sa de corp, în cadrul unei acţiuni care pare să fi fost "un atac coordonat", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Situația justiției, la control - O delegație MCV vine în România! Vor fi discuții și la Ministerul Justiției / SURSE


Sâmbătă seară, guvernul etiopian anunţase că o tentativă de "lovitură de stat" a fost comisă de un "grup armat" în Amhara, a doua regiune a ţării ca populaţie, fără să prezinte detalii despre aceste violenţe. 

De la instalarea sa la putere, în aprilie 2018, după doi ani de tulburări în Etiopia, premierul reformator Abiy Ahmed a depus eforturi pentru democratizarea ţării. Printre altele, el a legalizat grupurile disidente, a îmbunătăţit libertatea presei şi a reprimat încălcarea drepturilor omului arestând zeci de responsabili ai armatei şi serviciilor de informaţii. De asemenea, Abiy Ahmed a lansat un program de reforme economice şi a încheiat pace cu Eritreea după peste 20 de ani de conflict. 

El se confruntă însă cu tensiuni interetnice recurente, în general legate de dreptul de proprietate a pământului şi utilizarea resurselor, care degenerează frecvent în violenţe în această ţară cu peste 100 de milioane de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.