Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Haos pe Aeroportul din Iași din cauza ninsorii: Mai multe zboruri au întârzieri de până la două ore

breaking news

Mai multe curse aeriene care urmau să decoleze miercuri dimineaţă de pe Aeroportul din Iaşi înregistrează întârzieri de până la două ore, în timp ce drumul spre Aeroport a fost blocat noaptea trecută după ce mai mulţi copaci au căzut pe carosabil.

Ninsoarea puternică a afectat activitatea la Aeroportul din Iaşi în cursul dimineţii de miercuri, astfel că decolarea mai multor avioane este întârziată cu până la două ore. Este vorba despre zborurile către Paris, Londra, Roma şi Barcelona, care ar fi trebui să decoleze între orele 6.00 şi 7.00.
Potrivit directorului Aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră, pista Aeroportului a fost curăţată.
"Pista de decolare şi aterizare este în cea mai bună stare, pregătită pentru aterizări şi decolări", a precizat miercuri dimineaţă Romeo Vatră.
În cursul nopţii, drumul către Aeroportul din Iaşi a fost blocat din cauza copacilor căzuţi pe carosabil, fiind necesară intervenţia echipelor din cadrul ISU Iaşi.
"Mulţumim Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţiei de Transporturi Aeriene pentru sprijinul acordat în această noapte la deblocarea drumului de acces către aeroport", a scris pe Facebook directorul Aeroportului ieşean, Romeo Vatră.
Mai mulţi pasageri au fost nevoiţi să meargă pe jos spre aeroportul din Iaşi, pentru a ajunge la timp la zborurile programate miercuri dimineaţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.