Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

HAOS total cu ordonanţele Guvernului Orban. Titus Corlăţean anunţă că doar o ordonanţă a ajuns la Parlament

corlatean

Titus Corlățean a declarat, joi, că la Senat a ajuns o singură ordonanță de urgență din cele 25 adoptate de Guvernul Orban marți seară. Vicepreședintele Senatului subliniază că pentru a intra în vigoare, ordonanțele vor trebui adoptate de Parlament și publicate în Monitorul Oficial.

„Nu am primit decât o singură OUG la Senat, cea cu polițiștii de penintenciare. Acum 10 minute am repartizat-o la Biroul Permanent al Senatului care va avea loc luni, pentru că asta e procedura, să fie distribuită la comisii. Nici până la această oră nu știm câte OUG s-au adoptat și de ce lipsesc avize. Noi nu am primit la Senat această OUG, acest tun dat în domeniul sănătății și nu am primit nici faimoasa OUG privind alegerile anticipate cu toate acele modificări absolut inacceptabile”, a spus Titus Corlățean, la Antena 3.

Vicepreședintele Senatului a adăugat că nu știe câte ordonanțe de urgență a adoptat Guvernul Orban.

„ Îmi e greu să înțeleg cum pot fi înscrise pe ordinea de zi și adoptate acte normative cu putere de lege, fără avize în anumite cazuri din partea ministerelor, nu mai vorbesc de Consiliul Legislativ. Cum poți adopta OUG neavând aceste avize? Aceste avize care vor veni ulterior, după ce Guvernul a fost demis, pot să aibă observații foarte serioase. E un haos incredibil. În ultimele zile s-a vorbit exclusiv de publicarea în MO. În realitate sunt două condiții pentru a intra în vigoare, nu doar publicarea în MO. E vorba de trimiterea la Parlament. Nici eu, nici Marcel Ciolacu nu știm până la această oră câte OUG au fost adoptate în Guvern”, a adăugat Corlățean.

Ludovic Orban a afirmat, joi, că cele 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate în ședința Executivului de marți seară vor fi publicate în Monitorul Oficial, deși există „voci” care spun contrariul, pentru că Guvernul a fost demis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.