HC Dunărea Brăila a achiziţionat-o pe rusoaica Valeria Kirdiaşeva

Autor: Anca Flondor

Publicat: 27-05-2025 11:05

Actualizat: 27-05-2025 14:05

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila a transferat-o pe rusoaica Valeria Kirdiaşeva, care a jucat la Gloria Bistriţa-Năsăud în sezonul trecut, potrivit paginii de Facebook a clubului de pe malul Dunării.

''Suntem încântaţi să anunţăm transferul Valeriei Kirdiaşeva, una dintre cele mai valoroase jucătoare pe postul de centru din handbalul internaţional'', se arată în comunicat.

Kirdiaşeva, campioană mondială de tineret în 2018, a fost aleasă cel mai bun centru al competiţiei. Ea a jucat la HC Lada Togliatti (2018-2023), fiind vicecampioană a Rusiei în 2019 şi 2020 şi medaliată cu argint în Cupa Rusiei în 2019, la Rostov pe Don (2023-2024), cu care a fost, de asemenea, vicecampioană a Rusiei, în 2024, şi la CS Gloria Bistriţa-Năsăud (2024-2025), cu care a participat în Liga Campionilor.

''Sunt foarte fericită să fac parte din această echipă! Voi face tot posibilul să contribui şi să ating scopurile şi obiectivele stabilite. Vă mulţumesc că aţi avut încredere în mine să devin şi eu parte din familia voastră! Ne vedem în noul sezon!'', a declarat Kirdiaşeva.

HC Dunărea Brăila s-a despărţit de mai multe jucătoare odată cu încheierea sezonului, Kristina Liscevic, Nicoleta Balog (ambele retrase din activitate), Maria Kanaval (plecată la CS Rapid Bucureşti), Corina Lupei (Gloria Bistriţa-Năsăud), Meike Schmelzer, Sara Kovarova, Alexandra Prodan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri