Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

HCM Râmnicu Vâlcea și CSM Bucureşti vor juca finala Cupei României la handbal feminin

www.agerpres.ro
CSM Bucuresti handbal feminin

Echipele de handbal feminin HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti vor disputa finala Cupei României, după ce au învins sâmbătă, în semifinalele Turneului Final Four de la Ploieşti, formaţile Dunărea Brăila, respectiv pe CSM Roman.

În prima semifinală a zilei, HCM Râmnicu Vâlcea a învins pe Dunărea Brăila, cu scorul de 29-23 (17-12), iar în cea de-a doua, CSM Bucureşti s-a impus în faţa celor de la CSM Roman, scor38-24 (19-14), anunță news.ro.

Partida CSM Bucureşti – CSM Roman a reprezentat şi ”redebutul” pe banca echipei campioane a antrenorului Per Johansson, care a mai condus-o în sezonul trecut.

Duminică, finala mică va avea loc între învinsele Dunărea Brăila şi CSM Roman, iar finala pentru câştigarea trofeului se va disputa între HCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti.

Cele patru echipe s-au calificat în semifinale după următoarele rezultate înregistrate în faza sferturilor de finală: Corona Braşov – HCM Râmnicu Vâlcea 31-27, Dunărea Brăila – CSM Bistriţa 28-25, CSM Bucureşti – HC Zalău 29-27 şi CSM Roman – Danubius Galaţi 25-19.

În 2017, Cupa României a fost câştigată de campioana CSM Bucureşti.

La masculin, Turneul Final Four a avut loc deja, trofeul fiind câştigat, în premieră, de formaţia HC Dobrogea Sud.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.