Fostul fotbalist Helmut Duckadam a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că lupta la titlu din acest sezon este interesantă, însă a subliniat că aceasta este influenţată negativ de arbitraj.
"Următoarea etapă din play-off poate să decidă campionatul. Dacă FCSB nu reuşeşte să câştige la Craiova cred că iese din cursa la titlu. Dacă CFR nu se impune în deplasare cu Rapid, iar Farul câştigă cu Sepsi... s-a cam terminat. În rest, ce pot să spun, interesantă lupta la titlu, dar, din păcate, influenţată negativ de arbitraj", a spus el, conform Agerpres.
Fostul portar susţine că Gigi Becali se retrage din fotbal în următorii doi ani.
"Cred în retragerea lui Becali, nu acum, pentru că nu are ce face... dar cred că se va retrage din fotbal în următorii doi ani, pentru că are o vârstă, nu mai are nici ambiţii, cred că i s-a luat deja şi de fotbal. Nu poate să scape aşa repede de echipă, dar în următorii doi ani va face ceva. Cu siguranţă va suferi fotbalul românesc, pentru că e unul dintre puţinii oameni care au investit în fotbal. A fost cam singurul care a investit şi vor suferi celelalte echipe dacă el nu va mai cumpăra jucători", a explicat el.
Întrebat dacă e posibilă o fuziune între CSA Steaua şi FCSB, Duckadam a răspuns: "Nu văd o fuziune între CSA şi FCSB momentan. Dar cred că în următorii 2-3 ani cred că va rămâne o singură echipă".
Helmut Duckadam a fost prezent la Muzeul Fotbalului din Capitală acolo unde începând de vineri vor fi expuse mănuşile cu care a apărat în 1986 patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua şi FC Barcelona.
Helmut Duckadam a declarat că lupta la titlu este interesantă
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Mihai Covaliu este convins: La TAS, probele sunt net în favoarea Anei Bărbosu
16

21
Daniil Medvedev, în finala de la Dubai
21

36
Prestianni ar fi recunoscut în faţa colegilor de la Benfica faptul că l-a jignit pe Vinicius
36

38
Conference League: Rakow-ul lui Racoviţan înfruntă Fiorentina în optimi / Duel cu Crystal Palace pentru Răzvan Marin, confruntare cu Samsunspor pentru Andrei Raţiu
38

26
Pilotul Jack Doohan a primit ameninţări cu moartea înainte ca echipa Alpine să renunţe la el
26

34
Liga Europa: Duel italian în optimi: Bologna – AS Roma / Celta Vigo joacă cu Lyon
34

24
România întâlnește Georgia în semifinalele Campionatului European de rugby
24

113
Dueluri de foc în optimi: Real Madrid – Manchester City, PSG – Chelsea / Drăgușin înfruntă Atletico Madrid
113

35
Olivier Giroud, cel mai în vârstă marcator din fazele eliminatorii ale Ligii Europa
35

57
Federica Brignone, dublă campioană olimpică, dar cu dureri persistente după accidentare
57

62
VIDEO Lionel Messi, la pământ din cauza unui fan în timpul unui meci amical
62

27
Clubul Concordia Chiajna a anunţat venirea atacantului Billel Omrani
27

106
Mărturia cutremurătoare din spital a fotbalistului care a supravieţuit incendiului din Crans-Montana: “Era ca şi cum moartea ar fi bătut la uşa mea. Era apocalipsa”
106

















Comentează