Heptatlonista germană Carolin Schaefer, fostă vicecampioană mondială, îşi va încheia cariera după Jocurile Olimpice de la Paris, care vor debuta vineri, transmite DPA, potrivit Agerpres.
''Parisul va fi ultimul meu dans'', a scris Schaefer, luni, pe Instagram.
''Am luat în considerare de mai multă vreme această decizie şi cu Jocurile Olimpice de la Paris nu mă pot gândi la o cale mai bună de a-mi încheia cariera decât de a spune la revedere de pe cea mai mare scenă sportivă a lumii'', a transmis atleta germană.
Schaefer, 32 ani, a cucerit medalia de argint la Mondialele din 2017 de la LOndra, având şi o medalie de bronz la Campionatele Europene din 2018, de la Berlin. Cel mai bun scor personal este de 6.836 puncte, al doilea cel mai mare din istoria Germaniei.
Concursul olimpic de heptatlon este programat pe 8 şi 9 august, pe Stade de France.
''Sunt împlinită, recunoscătoare şi fericită că am avut o carieră lungă şi de succes şi aştept noi aventuri şi etape în viaţa mea după Jocurile de la Paris'', a concluzionat Schaefer.































Comentează